INTERVIU R&V. Cum a ajuns să facă actorie Andrei Chifu, premiantul UNITER pentru Debut

Spectacolul „Casa de pe graniță”, în regia Adei Lupu Hausvater, i-a oferit lui Andrei Chifu extraordinara oportunitate ca, prin intermediul personajului său extrem de complex și de-o tulburătoare actualitate, să-și pună în valoare talentul, profesionalismul, sensibilitatea și o neabătută inteligență scenică.
Juriul care a decis acordarea acestei importante recunoașteri profesionale a fost format din regizorul Radu Apostol, scenograful Cosmin Ardeleanu, actrița Crina Mureșan și criticii de teatru Doru Mareș și Cristina Rusiecki.
Totodată, acest premiu are o însemnătate deosebită pentru Teatrul Național din Timișoara (TNTm) deoarece validează la nivel național programul „Debut”. Andrei Chifu a făcut parte, ca tânăr actor, din acest program cuprins în proiectul de management al Teatrului, program conceput pentru a sprijini cu precădere tinerii actori, încă studenți sau proaspăt absolvenți.
Programul Debut se dovedește, iată, un model de bună practică, o formulă inovatoare care sprijină cu generozitate creativitatea și dreptul la creație al viitoarelor generații de artiști. Astfel, câștigarea acestui premiu este, în egală măsură, și o recunoaștere a felului în care Teatrul Național din Timișoara – exact așa cum îndemna și Andrei Chifu în discursul său – susține tinerii.
Acest premiu reprezintă, de asemenea, și o confirmare a școlii de teatru timișorene în care s-a format tânărul actor, Andrei Chifu fiind primul licențiat al Facultății de Muzică și Teatru laureat al Premiului UNITER.
Andrei Chifu este craiovean din naștere, dar trăiește la Timișoara de la vârsta de doi ani. După încercări în alte domenii, a absolvit, cu licență, Facultatea deMuzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara, iar apoi și-a continuat studiile, obținând și un masterat în domeniu. Andrei Chifu a ajuns actor la sfatul mamei sale. Abia apoi a descoperit că asta e ceea ce i se potrivește, ce îi era menit și s-a descoperit.