Un proiect de Hotărâre de Guvern, pus în dezbatere publică pe pagina de Internet a Ministerului Sănătății, prevede interzicerea comercializării băuturilor energizante minorilor, precum și interzicerea comercializării în automate, cu excepția celor aflate în spațiile de birouri.
Se va interzice comercializarea băuturilor energizante către minori, prin desfăşurarea de activităţi de informare şi educare a populaţiei şi informarea consumatorilor cu privire la efectele consumului de băuturi energizante asupra sănătăţii. Inspectorii sanitar-veterinari și cei ai OPC vor face controale și vor da amenzi.
Minorii nu vor mai avea voie să bea energizante?
Potrivit proiectului de HG, se va interzice comercializarea băuturilor energizante în unităţile sanitare şi în incinta unităţilor de învăţământ preuniversitar, inclusiv prin automate din incinta acestora.
Băuturile energizante puse pe piaţă în România, indiferent de provenienţă, trebuie să prezinte etichetarea în limba română, se mai arată în proiectul pus în dezbatere publică de Ministerul Sănătății.
Comercianții care nu respectă prevederile hotărârii de guvern ar putea fi sancționați cu sume cuprinse între 5.000 de lei și 25.000 de lei.
Ce conțin băuturile energizante
În poiectul de HG, se definesc următorii termeni:
- băuturi energizante sunt băuturile care conţin combinaţii variate de carbohidraţi vitamine, minerale, cu două sau mai multe substanţe, precum: cafeină, taurină, carnitină, guarana, glucuronolactona şi alţi compuşi cu efect de stimulare a sistemului nervos central.
- cafeina este un alcaloid extras din cafea şi ceai, cu efect excitant asupra sistemului nervos şi stimulent al inimii;
- taurina este un aminoacid produs în organism sau compus de sinteză cu efecte la nivel cardiovascular, asupra sistemului nervos central şi muscular;
- carnitina este un aminoacid care se formează în rinichi şi ficat, din lizină şi metionină fiind responsabilă cu transportul acizilor graşi în mitocondrii, unde sunt transformaţi în sursă de energie;
- guarana este o plantă (Paullinia cupana Kunth) originară din America de Sud care conţine guaranină, substanţă cu efect stimulant asupra sistemului nervos.
- glucuronolactona este un metabolit şi carbohidrat natural al organismului, format la descompunerea glucozei. Substanţa sintetizată chimic este adăugată în băuturile energizante pentru rolul energizant.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook