Simona Ionescu / Redactor Șef

Ioan Gyuri Pascu a știut de mic că va fi un artist iubit

Ioan Gyuri Pascu a știut de mic că va fi un artist iubit
Ioan Gyuri Pascu şi foştii săi colegi din “Divertis” umpleau sălile de spectacol. Erau cunoscuți și îndrăgiți din anii ʼ80 pentru textele pline de umor. Casetele cu spectacolele lor circulau de la un român, la altul. Te tăvăleai de râs. Astăzi, 31 august, artistul ar fi împlinit 59 de ani.

Actorul şi cântăreţul Ioan Gyuri Pascu a murit în 2016, la 26 septembrie, în urma unui infarct. Astăzi, 31 august, artistul ar fi împlinit 59 de ani. De când era copil, el spunea că va fi un artist iubit.

Ioan Gyuri Pascu a știut de mic că va fi un artist iubit

Născut pe 31 august 1961, la Agnita, Gyuri Pascu a fost muzician şi actor, fiind membru al grupului de umor ”Divertis”. S-a lansat în cariera muzicală în anul 1982 şi de atunci a abordat diverse stiluri muzicale, printre care pop, rock, blues, reggae.

A început să studieze pianul de la 9 ani, iar prima dată a urcat pe scena școlii, cu o voce de soprană. La 14 ani, i s-a schimbat vocea, dar își folosea vocea de cap, spre amuzamentul tuturor. Începe să studieze chitara, de care nu se va mai despărți niciodată. A cântat rock, blues, reggae, pe la nunți și evenimente. A dat examen la Tetrul din Târgu Mureș, dar a picat și a fost nevoit să lucreze ca strungar.

Abia în 1984, a intrat la Litere, la Cluj, unde a studiat limba română și spaniolă, iar la absolvire a fost repartizat la o școală primară din localitatea Ulmu, județul Călărași.

Ioan Gyuri Pascu şi foştii săi colegi din “Divertis” umpleau sălile de spectacol, în urmă cu mulţi ani.

Cine a fost Ioan Gyuri Pascu

A lansat mai multe albume muzicale, printre care se numără „Mixed grill” (1993), „Maşina cu jazzolină” (1994) şi „Gânduri nevinovate” (1997).   Artistul a fost înainte de Revoluţie profesor de limba română în Bărăgan. ”Îmi spuneau nebunul cu barbă de la Ulmu!  Am plecat în noiembrie 1989 de acolo pentru că vroiam să-mi văd de treaba asta a mea pe care o ştiam din copilărie, că o să fiu artist”, povestea artistul. Într-adevăr, românii l-au iubit pe Ioan Gyuri Pascu, au râs la glumele sale.

De aceea, au fost șocați să afle că inima lui mare și veselă s-a oprit în urma unui infract, pe 26 septembrie 2016, la doar 55 d ani, după ce mai avusese probleme mari de sănătate, în decembrie 2010, când a suferit un atac cerebral vascular.

De ce a divorțat Ioan Gyuri Pascu

Ioan Gyuri Pascu şi Dana au semnat actele de divorţ la Judecătoria sectorului 3, în 2010, după 17 ani de mariaj. Gyuri Pascu şi scriitoarea Daniela Marin s-au căsătorit în 1993. Şi-au deschis împreună prima casă de discuri independenţă din ţară, “Import Service Tempo”, iar din banii câştigaţi şi-au ridicat o vilă cochetă. După separare, artistul  s-a mutat cu chirie, lăsând vila pe mâinile fiicei şi ale fostei sale soţii. ”Am greşit mult, aş schimba chestia asta cu posesivitatea. O controlam fără să-mi dau seama cu telefoane şi aş fi vrut o comunicare mai deschisă când erau momentele de criză”, declara actorul imediat după divorț.

De ce a plecat Gyuri Pascu din grupul „Divertis”?

Regretatul artist Ioan Gyuri Pascu a părăsit grupul „Divertis” în anul 2007, după 20 de ani de activitate. Motivul ar fi fost că actorului nu îi plăceau glumele cu tentă politică ale lui Toni Grecu, liderul îndrăgitului grup umoristic. Plecarea lui Gyuri a șocat pe toată lumea. Prima reprezentaţie cu Divertis a avut loc în 1987, la staţiunea Izvorul Mureşului din judeţul Harghita.

După ce a plecat din grup, Ioan Gyuri Pascu a explicat la acea vreme că nu mai putea face faţă ritmului susţinut de trupă. A continuat să dubleze voci pentru serialul satiric „Animat Planet” și să dea concerte în toată țara.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre