Despre Hua Tao, unul dintree cei mai apreciați medici ai civilizației se cunoasc foarte puține lucruri. Unii cercetători susțin că acesta ar fi trăit în perioada anilor 110-265, adică între sfârșitul dinastiei Han de Est și începutul perioadei cunoscute sub numele de cele Trei Regate.
Sunt însă alți oameni de știință are spun că s-ar fi născut în jurul anului 145 și ar fi trecut în lumea drepților în anul 208. Medicul Hua Tuo a rămas însă în istoria omenirii ca fiind primul medic care a folosit anestezia în timpul operațiilor chirurgicale.
Ce fel de anestezie a folosit
Se cunoaște faptul că medicul a făcut trei operații chirurgicale și două intervenții ginecologice și nici un pacient nu a simțit nimic. Se crede că acesta ar fi utilizat un anestezic obținut din vin cu o poțiune pe bază de plante numită mafeisan, adică o formulă care conținea și pudră de canabis fiartă.
De asemenea, medicul era un as atât în fitoterapie cât și în acupunctură și este cel care a creat celebre exerciții care implică atât corpul cât și mintea, respectiv diferitelor exerciții care implică și corpul, și mintea, cum ar fi daoyin și Qì Gōng.
Pe de altă parte, din documentele celor Trei Regate reiese faptul că Hua Tua a fost legat de taoism, care combina remarcabil medicina tradițională cu divinația, magia și alchimia.
Cum a devenit o celebritate
Hua Tua reușea în mod remarcabil să-și vindece pacienții cu remediile sale extraordinare, dar a devenit o celebritate după ce l-a salvat pe generalul Chen Deng, militar și guvernator al orașului Guangling. Bărbatul a suferit de dureri puternice în piept și iritații ale pielii, iar medicul a reușit să găsească problema: a consumat pește crud și s-a infestat cu paraziți intestinali. El i-a pregătit o poțiune care i-a salvat viața.
Se crede că a murit otrăvit
Generalul a fost atât de fericit încât i-a povestit de vindecarea și militarului Cao Cao, pentru care lucra ca spion. Cum și acesta avea dureri mari de cap, l-a chemat pe doctor și acesta l-a vindecat cu acupunctură. Cao Cao i-a propus atunci să fie medicul său personal, acesta a refuzat, afirmând că soția sa e bolnavă. Inițial a fost crezut, dar când a fost descoperită minciuna, a fost aruncat în temniță și condamnat la moarte.
Cum au dispărut toate scrierile medicului
Cât a fost închis, Hua Tuo a scris tot ce a știut într-o lucrare numită Qing Nang Shu (Cartea sacului verde), însă Cao Cao a ordonat să fie arsă. Odată cu această carte s-au pierdut toate tehnicile unuia dintre cei mai mari medici ai lumii. Nici Cao Cao nu a fost mai bine, pentru că i-au reapărut durerile de cap insuportabile pentru că nu a ascultat sfatul medicului.
Acesta i-a spus la un moment dat că trebuie anesteziat și tumorile scoase, dar Cao Cao nu a vrut. După multe cercetări, în prezent se crede că acesta a murit de o tumoare pe creier în anul 220. Exact cum a spus medicul Hua Tuo. Nimeni nu știe de ce a murit doctorul, dar există o ipoteză potrivit căreia ar fi otrăvit de Cao Cao. După mulți ani, chinezii au realizat ce a însemnat medicul pentru omenire și l-au considerat shenyi (sacru).
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook