Raimond Călin Căldăraru este ucigașul unei tinere de numai 19 ani. Denisa Martin a fost omorâtă pe stradă, în noaptea de 14 spre 15 iulie 2021, cu 12 lovituri de cuțit aplicate „într-o cadenţă delirantă”, după cum au descris anchetatorii de caz.
Crimă s-a petrecut la miezul nopții, pe un drum din zona Peșterii Muierii, în comuna Baia de Fier, județul Gorj.
Mai mulți bărbați se aflau în preajmă însă toți au fugit. Printre ei, și un polițist aflat în timplul liber. Omul legii s-a speriat, exact în momentul în care fata i-a cerut disperată ajutorul, agățându-se de portiera mașinii sale în speranța că va scăpa de criminalul dezlănțuit care o lovea cu cuțitul.
Terorizată, a cerut de mai multe ori ajutorul Poliției. Dar degeaba!
Denisa și Raimond, victima și criminalul, au avut o relație tensionată încă din perioada în care fata era elevă la liceu și locuia cu mai multe colege într-un apartament din Târgu Jiu.Tânăra a decis să rupă relația din cauză că bărbatul voia să o determine prin forță să practice prostituția. Odată cu despărțirea, viața Denisei s-a transformat într-un coșmar greu de imaginat: urmărită la fiecare pas, bătută pe stradă, hărtuită cu mesaje de amenințare și avertizată că va fi ucisă chiar de el.
Fata a cerut ajutorul poliției de mai multe ori, și chiar și cu puțin înainte să fie omorâtă, dar problema s-a rezolvat doar pe moment, Raimond renunțând să-și urmărească victima pentru o scurtă perioadă de timp.
Denisa a fost admisă la facultate și începuse o relație cu un alt băiat. La aflarea acestei vești, Raimond a reînceput să o hărțuiască, cerându-i fetei să se întoarcă la el „pentru a intra împreună în lumea bună”.
A murit rugându-se de un polițist
Refuzurile categorice ale Denisei l-au înfuriat și mai mult pe tânărul gelos și respins. În seara de 14 iulie 2021, Raimond a aflat de la un prieten că fosta sa iubită fusese văzută la plimbare în zona Peșterii Muierii, în compania unui alt băiat. Criminalul a plecat în căutarea ei și când a găsit-o a scos un cuțit și a atacat-o.
Iubitul actual al fetei, văzând că sunt urmăriți de Raimond, și-a chemat un prieten în ajutor – polițist, aflat în timpul liber. Ce a urmat e de necrezut: În momentul în care criminalul a început să fluture un cuțit, fata a ieșit din mașina iubitului și a vrut să se refugieze în mașina prietenului polițist. Din păcate, ea a apucat doar să pună mâna pe clanță, căci individul a demarat în trombă, speriat.
”Martorul s-a speriat, şi chiar dacă nu a avut cunoştinţă de intenţiile victimei a demarat în trombă, dând dovadă nu numai de frică, (totuşi martorul era poliţist) a părăsit locul faptei, auzind în acelaşi timp şi zgomotul specific de zgâriere şi ţipetele disperate ale victimei, care doar a zgâriat autoturismul în efortul disperat de a scăpa de inculpat”, se arată în rechizitoriu.
Și iubitul a fugit
Halucinant că și noul iubit a luat-o la sănătoasa, fugind cât îl țineau picioarele. „Acest martor, lipsit de spirit civic şi empatie faţă de victimă, cu care se plimbase în seara respectivă, a ales să fugă cu maşina la o cârciumă din apropiere, fiind speriat de briceagul inculpatului, potrivit propriilor spuse”, se arată în decizia instanței.
Totuși, iubitul a decis să sune de două ori la 112 să ceară ajutorul poliției. Dar timpul nu a fost de partea victimei. Până să ajungă polițiștii, Raimond a avut răgaz să o înjunghie în stradă pe Denisa de 12 ori în special în zona gâtului și a toracelui. Fata a fost luată pe sus de criminal și băgată în mașină, pe bancheta din spate, unde ea a supraviețuit aproximativ o jumătate de oră, s-a arătat în expertiza medicolegală.
Nu a recunoscut fapta, a spus că are sânge pe mâini pentru că l-au tăvălit niște ciobani
Cu fata înjunghiată în mașină, pe bancheta din spate, el a trecut pe lângă echpajele de poliție și a mers acasă la părinți. Când oamenii legii au ajuns la el în curte, criminalul tocmai se spăla pe mâni de sânge la cișmea. Trupul fetei zăcea, fără suflare, pe bancheta din spate a mașinii. Ucigașul nu a recunoscut inițial crima, a spus că s-ar fi bătut cu niște ciobani.
Raimond Călin Căldăraru, 21 de ani, a fost condamnat printr-o sentință definitivă a Curții de Apel Craiova, pronunțată pe 10 februarie 2023, la închisoare pe viață, fiind găsit vinovat pentru omor calificat. Instanța a mai decis ca Raimond să plătească daune morale în valoare de 200.000 lei pentru părinții victimei.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook