Simona Ionescu / Redactor Șef

Un escroc a înșelat oameni bogați spunând la telefon că e Rodica Stănoiu. Face asta de 25 de ani

Un escroc a înșelat oameni bogați spunând la telefon că e Rodica Stănoiu. Face asta de 25 de ani
Un escroc a reușit să înșele oameni bogați, spunând la telefon că e fostul ministru al justiției, Rodica Stănoiu, care a decedat pe 3 decembrie. Nu e la prima abatere, căci l-a ajutat talentul deosebit pe care îl are.

Un bărbat din Satu Mare, supranumit „escrocul cu 1000 de voci”, a reușit să înșele mai mulți oameni bogați, spunând la telefon că este Rodica Stănoiu, fostul ministru al justiției din Guvernul Adrian Năstase. Situația bizară amintește de „cazul Brad Pitt” unde mai multe femei au fost înșelate de sume enorme de diverși escroci care se dădeau drept marele actor. 

Pe român îl cheamă Romi Vartanian și are un talent incredibil în a imita voci. Profitând de acest lucru pentru a face bani, bărbatul și-a racolat victimele din topul bogaților Forbes. Astfel, persoanele cu posibilități financiare ridicate erau sunate de către „Rodica Stănoiu”. Totul s-a întâmplat în decursul lunii iunie 2023. 

Escrocul suna bogații și le spunea că este Rodica Stănoiu

„Aceasta” le spunea că are în grijă o tânără cu dizabilităţi psihice, care trăiește într-un cămin, iar pentru a rămâne acolo în continuare, are nevoie de bani. A abordat astfel cinci persoane bogate la telefon, iar două dintre acestea i-au trimis și o sumă totală de 6.500 de lei. 

La momentul respectiv, procurorii au început urmărirea penală pentru înșelăciune în formă continuată, iar bărbatul a fost arestat preventiv. 

A fost prins, dar de fiecare data a fost lăsat liber și a luat-o de la capăt

Bărbatul are un istoric bogat de înșelăciuni similare. La începutul anilor 2000, mai exact în 2003 și 2007, acesta a reușit să obțină sponsorizări de la mai multe firme, imitând vocile unor foste prime doamne, precum Nadia Constantinescu și Nina Iliescu.

Metodele sale au continuat să evolueze, iar în 2010 a fost depistat de autorități după ce s-a prezentat drept Norina Constantinescu, pretinsa fiică a unui fost președinte, solicitând bani de la reprezentanții mai multor companii.

Un escroc a înșelat oameni bogați spunând la telefon că e Rodica Stănoiu. Face asta de 25 de ani
Romi Varga s-a dat drept Rodica Stănoiu la telefon, iar bogații i-au trimis bani
Foto: captură Antena 1

Câțiva ani mai târziu, în 2014, escrocul a contactat telefonic directorul unei firme de vopseluri din Popești-Leordeni, susținând că este Mona Muscă.

De-a lungul timpului, Romi Varga a apelat numeroase persoane, asumându-și identitatea unor figuri publice cunoscute, precum Nina Iliescu, Nadia Comăneci sau Angela Similea, dar și a unor presupuse secretare ale unor personalități precum Nicolae Văcăroiu, Ion Țiriac, Mugur Isărescu, Theodor Stolojan ori Dinu Patriciu. De fiecare dată când era prins, oamenii legii îl lăsau într-un final liber, iar bărbatul o lua de la capăt sub numele altei persoane publice. 

Acesta le-a declarat anchetatorilor că, folosindu-se de identitatea Laurei Codruța Kovesi, a reușit să înșele mai multe asociații din Cluj, obținând aproximativ 190.000 de lei.

Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri