Simona Ionescu / Redactor Șef

Jane Fonda face declarații îndrăznețe. Ce zice la 83 de ani despre posibilitatea unei relații

Jane Fonda face declarații îndrăznețe. Ce zice la 83 de ani despre posibilitatea unei relații
La cei 83 de ani ai săi, Jane Fonda este un adevărat simbol. Recent, aceasta a apărut pe coperta Harper’s Bazaar. Acolo, Jane Fonda face declarații îndrăznețe despre posibilitatea unei relații amoroase.

Jane Fonda arată extraordinar la cei 83 de ani de viață ai săi. Actrița a apărut recent pe copera revistei Harper’s Bazaar și a vorbit despre viața ei amoroasă. Jane Fonda a făcut câteva declarații îndrăznețe cu această ocazie. Octogenara nu este străină de astfel de vorbe, căci anul trecut povestea că regretă că a refuzat să aibă relații intime cu Marvin Gaye. Actrița a fost căsătorită cu Tom Hayden din 1973 până în 1990. Au împreună un fiu în vârstă de 47 de ani, Troy Garity. 

Prin Hayden l-a cunoscut pe Marvin Gaye, despre care a aflat ulterior că o plăcea. Vedeta din „Grace și Frankie” a susținut că lui Marvin Gaye îi plăcea atât de mult de ea, încât a avut o fotografie cu ea pe frigiderul său. Marvin a murit în anul 1984, la vârsta de 44 de ani, după ce tatăl său l-a împușcat. „La cine mă gândesc și ceea ce este un mare regret este Marvin Gaye”, spunea Fonda anul trecut. 

Jane Fonda, declarații îndrăznețe. Nu vrea relație, dar nu ar refuza o aventură cu un bărbat mai tânăr 

În cel mai nou număr al reviste mai sus menționate, Jane Fonda mărturisește că nu își dorește nici relație, nici să întrețină raporturi intime cu cineva. Însă dacă ar vrea, ar trebui să fie cu un bărbat mai tânăr. „Nu vreau să fiu într-o relație intimă din nou. „Nu am această dorință. Am fantezii? Da … Că întâlnesc un profesor sau un cercetător, cineva din această industrie care este cu adevărat capabil să iubească, să prețuiască o femeie, astfel încât să mă pot testa și să văd dacă aș putea să mă implic. Cred că aș putea acum, dar problema este că aș vrea un bărbat mai tânăr”, spune ea. „Nu este groaznic? Este un lucru legat de piele. Mi-aș dori un bărbat mai tânăr și sunt prea mândră”, a povestit actrița. 

„O parte din motivul pentru care intru într-o relație cu un bărbat este pentru că simt că mă poate duce pe un drum nou”, spune ea. „Sunt atrasă de oamenii care mă pot învăța lucruri și ale căror vieți sunt diferite de ale mele, așa că mă dedic acestui lucru”, a încheiat Jane Fonda. 

Foto: Facebook

Ana Baniciu a mărturisit de ce nu poate înghiți pastile mari

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre