Viorica de la Clejani și Ioniță au fost alături de Johnny Deep într-una din cele mai frumoase zile din viață și i-au făcut daruri pe care acesta nu le va uita niciodată.
Johnny Depp a fost pentru a doua oară în România și a făcut un show spectaculos la Romexpo, alături de trupa Hollywood Vampires. Pentru că a împlinit 60 de ani, Viorica și Ioniță de la Clejani i-au făcut cea mai frumoasă petrecere, cu mici, sarmale, muzică de petrecere și multă veselie, iar starul de la Hollywood a fost extrem de fericit. De altfel, darurile pe care le-a primit de la celebra cântăreață și soțul său le-a îmbrăcat la concert.
„A fost impresionat de modul în care au fost primiți”
”Prietenul nostru s-a aflat pentru a doua oară în România. De data aceasta el a concertat în București, la Romexpo, alături de trupa Hollywood Vampires, cu Alice Cooper și Joe Perry. A fost impresionat de modul în care au fost primiți, și de atmosfera din timpul spectacolului de la Romexpo. A spus că România este țara lui de suflet.
„Ne știm de mulți ani și mă bucur că am putut să fim gazde”
Mă bucur dacă am putut să facem ceva bun. Suntem patrioți și vrem să fie cunoscută România pentru că avem cu ce. Avem tradiții, avem oameni talentați. Johnny Depp este un om de calitate care apreciază frumosul și mai ales respectă prietenia. Ne știm de foarte mulți ani și mă bucur că am putut fi gazde. (…)
În fiecare an îi scriam mesaj de «La mulți ani!». A împlinit 60 de ani aici, ocazie cu care noi i-am făcut o petrecere. Știam că nu va sta prea mult în țară și ne-am întâlnit cu familia la o masă tradițională. Lui îi plac preparatele noastre românești și am avut o masă cu mici, sarmale.
„O palincă de pere veche de 20 de ani, o ie cusută manual și un chimir”
Au fost prezente și Viorica, și Marga, am petrecut ca în familie și a fost ceva memorabil. (…) Nu ne-am dus cu branduri că vă dați seama că este sătul. Noi ne-am dus cu brandul nostru românesc, adică o palincă de pere veche de 20 de ani, o ie cusută manual și un chimir (n.r. brâu din piele ornamentat). Atât de drag i-a fost de ele încât le-a îmbrăcat la concert”, a mărturisit Ioniță de la Clejani pentru Click.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook