Lecție de viață neașteptată de la Connect-R. Exclusiv

Lecție de viață neașteptată de la Connect-R. Exclusiv
O lecție de viață neașteptată au primit fanii de la Connect-R, duminica aceasta. Artistul care a cucerit topurile cu muzica lui, dovedește cât e de profund și care e crezul lui de viață.

Ștefan Relu Mihalache, după cum apare în cartea de identitate, Connect-R și-a început cariera la vârsta de 8 ani ca dansator, apoi la 15 ani a descoperit hip-hopul, stil care a devenit una dintre marile pasiuni ale lui Connect-R. A intrat prima oară într-un studio în 1997, cu ocazia înregistrării primei sale piese, „Observ”, iar două din hiturile sale încă se fredonează în vervă – „Vara nu dorm” sau ”Dă-te-n dragostea mea”.

La trei ani distanță, Connect R și Misha spun de ce au divorțat. Cei doi au o fetiță și s-au separat în 2017. Vestea s-a aflat abia peste un an. Între timp, cei doi artiști au păstrat o relație bună de dragul copilului. „Cea mai mare lecție pe care am învățat-o este să nu ții de o relație sau de o prietenie doar pentru amintiri sau pentru că știi de mult timp o persoană. Dacă ei nu acționează cum trebuie, atunci lasă-i să plece”, a fost mesajul postat luna trecută de Misha.

Connect-R și Dumnezeu. Lecție de viață

Duminică, Connect -R a ales să își arate latura profundă. El a vorbit despre singurătate. Mesajul e emoționant.

”Ți-e frică de singurătate? Omului nu îi este frică de întuneric, ci de lumina din el pentru că nu știe cum să o gestioneze. Așa e și cu singurătatea, nu știm cum să o folosim! Nu suntem obișnuiți cu ea. Cei drept oamenii nu sunt insule să stea separați, și totuși…

E posibil, cândva, să rămânem singuri. Părinții se duc la cele sfinte, copiii se fac mari, și abia mai dau un telefon acasă. Partenerul de viață e posibil ca dintr-o criză de vârstă să te părăsească. Iar prietenii să uite de tine în momentul în care nu te mai afli printre prioritățile lor. Deci ce faci când rămâi singur, cu cine o să vorbești? Cine o să te asculte?! Cine îți va mai spune noapte bună și bună dimineața?


Românii își pun singuri otravă în farfurie

Gimnastă campioană face show la Circ


Cu riscul de a fi interpretat ca fiind nebun, habotnic, ipocrit, prost, neadaptat sau ăla care încă mai crede în povești, am să răspund că Dumnezeu. El e cu tine de dinainte să te fi născut. Și va fi cu tine chiar și după vremurile din urmă! Nu ai fost niciodată singur deși de multe ori tu pe tine te-ai însingurat.

„Un Guru se retrage odată pe an la marginea satului sub un copac pentru a-și reîncărca energia. Un sătean l-a urmărit și apropiindu-se de el întreabă: Gurule ce făceai aici singur. Sigur îți răspund, nu eram singur, acum sunt”. Singurătatea în doi e criminală atunci când partenerul de viață te lipsește de tine. Când tu nu te mai poți concentra la lucrarea ta personală de desăvârșire, mântuirea în dumnezeire sau cum vreți să-i spuneți”, scrie Coonect -R în mesajul său.

Și continuă cu o lecție de viață…

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp