Simona Ionescu / Redactor Șef

Legătura neștiută dintre George Mihăiță și interlopul Nuțu Cămătaru. Ce a făcut actorul înainte de a începe să filmeze în „Clanul”

Legătura neștiută dintre George Mihăiță și interlopul Nuțu Cămătaru. Ce a făcut actorul înainte de a începe să filmeze în „Clanul”
Serialul „Clanul” a înnebunit România, iar telespectatorii sunt fascinația de prestația actorului. George Mihăiță s-a depășit pe sine.

Actorii din filmul „Clanul” joacă fantastic, dar pentru aceste roluri aceștia fac eforturi uriașe. Iată la ce s-a gândit George Mihăiță.

Lupta clasică dintre poliție și mafie, care este prezentată fantastic în serialul „Clanul” l-a făcut pe unul dintre actorii din film, George Mihăiță să vadă cu proprii ochi ce înseamnă să fii un om temut. De aceea, a mărturisit Codin Maticiuc, a vrut neapărat să-l cunoască pe celebrul Nuțu Cămătaru.

Acest lucru s-a întâmplat chiar înainte de începerea filmărilor, pentru că actorul a vrut ca rolul pe care-l interpretează în film să rămână, cu adevărat, în istorie. Iar Codin Maticiuc i-a îndeplinit dorința. Invitat în podcast-ul „La fileu”, acesta a povestit cum a fost momentul „zero”.

„El cumva nu-l juca pe Nuțu, juca un astfel de lider, de om, de putere, de așa mai departe”

„Gândește-te că l-am dus pe George Mihăiță să-l cunoască, înainte să înceapă filmările. George Mihăiță a vrut să-l cunoască și să-l vadă, el cumva nu-l juca pe Nuțu, juca un astfel de lider, de om, de putere, de așa mai departe.

Și a zis: „Bă, mi-ar plăcea și mie să-l cunosc, să-l văd, cum se poartă, cum se raportează, cum se uită la tine”.

„Actorul se duce să cunoască personajul și stau împreună și lucrează”

Sincer, cred că i-ar fi plăcut să aibă și mai mult timp, adică în străinătate, în toate filmele străine se întâmplă asta ani de zile. Ori dacă există cu adevărat personajul, actorul se duce să cunoască personajul și stau împreună și lucrează, dacă nu, se duce într-un mediu similar”, a susținut Codin Maticiuc, în cadrul podcastului „La fileu”.

În serialul „Clanul”, George Mihăiță joacă extraordinar rolul lui „Bebe Măcelaru”, capul mafiei, cunoscut de apropiați ca și „Tătuțu”. Un personaj pe cât de dur și fără milă pentru nimeni, pe atât de simpatic uneori.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre