Liviu Mihaiu, despre cine a distrus Academia Cațavencu. Și o fotografie fabuloasă!

Liviu Mihaiu, despre cine a distrus Academia Cațavencu. Și o fotografie fabuloasă!
Despre ce a însemnat revista de satiră și umor Academia Cațavencu în istoria României vorbește Liviu Mihaiu în partea a doua a emisiunii „Dosare de presă”, realizate de Mirel Curea pe evz.ro.

„Ne-am jucat și noi de-a anticorupția, de-a moralitatea, de-a DNA-ul. Ne-am jucat și-mi dau seama, uitându-mă la grădinița asta iacobină, numită USR, că ne-am ținut bine, să știi. Miorița nu prea ne-a ținut pe noi bine, ca să zic așa. Ne-a afectat și pe noi Miorița, dar ne-am ținut bine.

Și am făcut un ziar care a rămas în istorie, cel puțin. Vorba unui coleg de-al meu, Beni, zice ”Hai, șefu, scrieți memoriile alea odată, că vă mor cititorii”. Dacă mai întârziem câțiva ani, nu mai știe nimeni cine a fost Cațavencu. E foarte interesantă întâlnirea asta cu istoria, cu propria ta istorie.

Cațavencu a fost o școală pe care, cum să-ți zic… Oamenii de la Cațavencu aveau exigențele foarte sus. Dacă vrei să-ți dau exemplu, ca într-o orchestră simfonică, cei de la Cațavencu, că erau în două: Deputații și Senatorii, Fondatorii și Ceilalți.

Ca să ajungi „Academician”, trebuia să știi să scrii în toate registrele, să cânți la toate instrumentele. Deci, o cronică de carte, anchetă, tot, tot, toate genurile. Și-au fost oameni atât de buni în scris… mi-aduc aminte de Patapievici, că l-am invitat noi să scrie la un almanah de-al nostru. Și a spus omul, „Băi, mi-e frică de comparația cu voi”. Ca scriitor, nu ca gânditor. Ca gânditor e respectabil, unul dintre cei mai respectabili. Deci, atât de buni am fost. Nu ascund asta nimănui. Dovadă că foarte mulți dintre noi am scris romane. Și scriu și acuma, ca să zic așa”, a povestit Liviu Mihaiu.

 

„Una dintre marile blesteme ale omenirii este că oamenii deștepți au îndoieli”

Liviu Mihaiu știe că unde e inteligență multă e și rost de îndoială și de mult orgoliu. Tocmai de aceea, Academia Cațavencu nu a rezistat.

„Din fericire, noi eram, totuși, o instanță. Enormă. Noi, dacă rămâneam echipă, noi acuma aveam nu numai Academie de presă, în care să nu mai învețe prostiile pe care le învață la Jurnalism astăzi, aveam și Partid. Mult mai meseriaș decât USR-ul.

Deci, secretul, dragi tovarăși, unul dintre marile noastre pandemii naționale este faptul că nu ne putem coagula. E o vorbă. „Una dintre marile blesteme ale omenirii este că oamenii deștepți au îndoieli”.

Adică, e bine, pe de o parte, să ai îndoieli, dar au și orgolii și nervi. Nu știu să se adune. Faptul că la noi există o conspirație a proștilor și a răilor, e directa consecință a faptului că bunii nu știu să facă o conspirație, apropo de ce se poartă astăzi, conspiraționismul.

„Blestemul mioritic ne-a despărțit, până la urmă”

Liviu Mihaiu a recunoscut public faptul că nu banii sau femeile i-au despărțit pe fondatorii Academiei Cațavencu. Între ei a apărut invidia și trădarea. Miorița l-a distrus pe Cațavencu!

„Nu a fost de la bani. Ne-am despărțit, până la urmă, din acest blestem mioritic. Când sunt trei ciobani, doi ciobani vor să ia stâna și celui de-al treilea. Care a fost frate cu ei. A dormit în pat, adică tot tacâmul. Exact Miorița, ca să-ți dau un motiv. Nu a fost un motiv, ca să zici „Bă, ăștia doi mi-au furat nevasta”. Așa ceva nu se iartă. Nu!”, a mai spus fondatorul Academiei Cațavencu.

Puteți urmări interviul tv pe evz.ro

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp