Boala a învins în cazul lui Nelu Stoian, iar familia este devastată. Florin Salam a sperat din toată inima că fratele său o să-și revină, ba chiar a chemat presa de câte ori pierdea contactul cu medicii, de teamă că Nelu Stoian să nu fie neglijat de aceștia.
La capătul patului au avut acces însă, de câteva ori, în special soția lui Nelu.
Nelu Stoian nu era sănătos tun, avea comorbidități
Fratele lui Florin Salam suferea de diabet și de obezitate, era cardiac, iar complicațiile apărute după ce a contractat virusul SARS-CoV-2 i-au fost, din nefericire, fatale. Familia știa că Nelu are șanse mici să treacă peste această cumpănă, dar toți au sperat până în ultima clipă.
Funeraliile vor fi cu siguranță fastuoase!
Durerea lui Florin Salam este imensă și ea se va vedea și în felul în care fratele său va fi condus pe ultimul drum. Toată lumea artistică din care face parte manelistul, dar și fratele său Nelu, fost lăutar și el, alături de rudele și de apropiații lui Salam, își vor lua adio de la Nelu Stoian conform tradițiilor romilor, așa cum ne-au obișnuit. Fiind un deces provocat de COVID-19, ordonanța în vigoare nu le va permite, din păcate, să respecte toate datinile și nici numărul de persoane care să asiste la îngropăcine nu va fi cel pe care și l-ar dori aparținătorii.
Mesaj de la Adriana Bahmuțeanu: „Am văzut în ochii voștri…”
Adriana Bahmuțeanu, jurnalist și apropiat al familiei Stoian a publicat un mesaj de susținere pe contul ei de Facebook imediat ce a aflat vestea.
„Condoleante, Florin Salam, prieten drag!!!
E cumplit de greu sa-ti pierzi fratele, rapus de o boala grea mult prea devreme!!! Nelutu ar mai fi avut multe de facut, multe de trait, la fel de mult cat a iubit viata si cat s-a agatat de ultimul fir de speranta ca sa mai traiasca!!!
Am vazut in ochii vostri cat de mult l-ati iubit si cat de mult a insemnat pentru intreaga voastra familie unita, dar si trecuta prin necazuri!!!
Dumnezeu sa il odihneasca in pace!!!”, a scris Bahmu.

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp

Parteneri