Simona Ionescu / Redactor Șef

Mădălina Ghenea a întors spatele unei averi de miliarde, fostul iubit tocmai s-a însurat

Mădălina Ghenea a întors spatele unei averi de miliarde, fostul iubit tocmai s-a însurat
Zilele trecute lumea întreagă a aflat despre moartea lui Leonardo Del Vecchio, fondatorul gigantului producător de ochelari de lux Luxottica. Acesta a murit la Milano la vârsta de 87 de ani, lăsând în urmă a doua avere ca importanţă din Italia, estimată în luna aprilie de revista Forbes la 27,3 miliarde de dolari.

Mădălina Ghenea a avut o relație cu fiul cel mic al miliardarului, pe numele său Leonardo Maria Del Vecchio. În decembrie 2019 presa italiană vuia la aflarea veștii că Leonardo și Mădălina formează un cuplu. Ei  fuseseră surprinși împreună, de paparazzii de la Chi, în Saint Tropez, însă jurnaliștii bine informați relatau că erau deja împreună de câteva luni și chiar erau pregătiți pentru nuntă. Înainte de Ghenea, Leonardo a fost cuplat cu Alessia Tedeschi, un fotomodel din Abruzzo.

În mai anul următor (2020) s-a aflat că relația a fost încheiată. Presa scria că frumoasa Mădălina nu ar fi fost pe placul tatălui iubitului ei. Pe de altă parte, exista și o diferență de vârstă între ei, de 7 ani, în defavoarea frumoasei românce.

Cine este Leonardo Maria Del Vecchio, fiul cel mic al fondatorului Luxottica

Fiul cel mic al lui Leonardo Del Vecchio este unul dintre cei mai influenți oameni de afaceri din Italia și unul dintre cei mai tineri antreprenori italieni și moștenitor al imperiului Luxottica. Tânărul s-a căsătorit recent cu modelul Anna Castellini Baldissera.

Leonardo Maria Del Vecchio s-a născut la Milano, pe 6 mai 1995, și mai are cinci frați, parte din ei de la alte două femei cu care tatăl său a fost căsătorit.

Leonardo Maria a studiat Administrarea și managementul afacerilor la Universitatea Bocconi din Milano. Timp de câțiva ani după absolvire, a locuit între Statele Unite și Anglia pentru a cunoaște îndeaproape afacerea familiei sale. În 2017, antreprenorul s-a întors să locuiască la Milano și s-a alăturat companiei Luxottica. În anul următor, a devenit CEO al Salmoiraghi și Viganò.

Viața privată ținută departe de ochii lumii

Rezervat și puțin înclinat să folosească rețelele de socializare, tânărul Del Vecchio s-a căsătorit luna aceasta cu modelul Anna Castellini în cadrul unei ceremonii civile la Palazzo Reale din Milano. Evenimentul a avut loc la începutul lunii iunie 2022. Apoi a urmat o ceremonie religioasă la Saint Tropez, acolo unde, în 2019 a fost zărit împreună cu frumoasa Mădălina Ghenea, însă povestea dintre ei nu a mai continuat, scrie Affaritaliani.it.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Leonardo Del Vecchio (@leonardo_mdv)

Leonardo Maria Del Vecchio deține o participație de 16,388% în holdingul familiei, Delfin, și este unul dintre moștenitorii imperiului Luxottica, alături de frații săi și de mama sa, Nicoletta Zampillo.

Sursa foto: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre