Simona Ionescu / Redactor Șef

Madonna, săruturi pasionale în mașină, de ziua ei. După ce s-a despărțit de tinerel, schimbările se țin lanț

Madonna, săruturi pasionale în mașină, de ziua ei. După ce s-a despărțit de tinerel, schimbările se țin lanț
Regina muzicii pop a împlinit, ieri, 64 de ani și a avut parte de o petrecere într-un palat sicilian celebru, Palazzo Castelluccio, care datează din secolul al XVIII-lea. Toate fetele familiei au purtat rochii la fel, Dolce & Gabbana, iar imaginile apărute pe rețelele sociale o arată pe Madonna în plină efervescență.

În luna aprilie, superstarul, pe atunci încă în vârstă de 63 de ani, le-a spus prietenilor că este din nou singură, după ce a decis că lucrurile nu mergeau cu dansatorul american în vârstă de 28 de ani. Cei doi au avut trei ani de relație, după ce inițial s-au cunoscut în 2015. Ahlamalik Williams a întâlnit-o pentru prima dată pe Madonna în timp ce dansa în cadrul turneului ei, Rebel Heart.

Cuplul – care avea o diferență de vârstă de 35 de ani – a început să se întâlnească în 2019, iar Madonna a împărtășit în mod regulat fotografii cu el pe rețelele de socializare. Tânărul s-a și mutat împreună cu ea și copiii ei adoptați, pe durata relației, iar la petrecerea vedetei de acum trei ani, a petrecut cu ea în Jamaica, imaginile postate pe rețelele sociale arătând că nu și-au refuzat nicio plăcere, bucurându-se de fructe exotice și multă „iarbă”.

MADONNA

Săruturi pasionale cu două femei

Madonna nu are rețineri când vrea să se distreze și nici nu își reprimă plăcerile vieții. După luni de zile în care nu a avut niciun partener în viața ei, le arată fanilor că se simte foarte bine în compania femeilor.

Aflată într-o limuzină, cu un cocktail în mână, vedeta se sărută pasional cu două femei care-i sunt prietene intime, din moment ce au fost invitate la petrecerea de ziua ei.

Madonna, controversată pe internet

După despărțirea de fostul ei partener, Madonna s-a focusat pe muncă. „Madonna s-a aruncat într-o viață socială ocupată și și-a văzut prietenii și familia după despărțire. Ea are un program încărcat, lucrând la viitorul ei film biografic, la noi piese și având grijă de familia ei”, a declarat o sursă pentru The Sun.

Ea a lansat și o serie de NFT-uri, cu imagini erotice, în care apărea aproape dezbrăcată, născând plante și animale. Capturi video din aceste animații, pe care le-a distribuit pe rețelele sociale, i-au adus sancțiuni pentru conținut inadecvat.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Madonna (@madonna)

Sursa foto: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre