Amintirile sunt extrem de prețioase pentru oricine, mai ales cele care aduc în prim plan momente plăcute, pline de iubire și voie bună.
Margherita a arătat cele mai șocante poze cu Viorica de la Clejani. Asta a fost adevărata ei viață
Familia Clejanilor este un nume în muzica de petrecere românească, cunoscută și peste hotare. Faimoșilor părinți Ioniță și Viorica a vrut să le calce pe urme fata lor, Margherita, care a și cântat alături de formația Clejanilor la diferite evenimente și uneori singură. Însă, se pare că nu și-a găsit vocația și a renunțat la muzică, după ce și-a descoperit pasiunea pentru modă și haine.
Pe când era în atenția publicului cu cântările, dar și cu transformările estetice, Margherita de la Clejani a rememorat pe micul ecran câteva amintiri din copilăria ei frumoasă. În cadrul unei emisiuni tv, bruneta a adus câteva fotografii care îi înfățișează pe toți patru în urmă cu mulți ani.
Greu de recunoscut în poze, schimbările sunt majore
Margherita a arătat publicului telespectator trei poze cu familia ei, de pe vremea când ea avea doar câţiva anişori, iar Viorica era roşcată şi slabă. Urmașa Clejanilor spune că a crescut într-un mediu sănătos, liniştit, cu doi părinţi care s-au iubit la nebunie.
În fotografiile pe care le-a prezentat se poate observa cât de drăgălaşă era Margherita când era mică, cât de slabă şi frumoasă era mama ei, Viorica, şi ce podoabă capilară bogată avea tatăl ei, Ioniţă. Nu lipsește nici fratele ei mai mic, alintat Fulgi, un prichindel brunet, cu ochii mari și negri. În acele vremuri, luxul și opulența lipseau cu desăvârșire din viețile celebrilor artiști de la Clejani, fiind vizibil faptul că au pornit de jos pentru a ajunge la nivelul la care sunt acum.
Anii au trecut, Ioniță și Viorica cu taraful de la Clejani au ajuns celebri cântăreți de petrecere, iar copiii lor au încercat să le calce pe urme, Margherita cu vocea, iar băiatul, Fulgi, ca instrumentist. Viorica nu mai are un trup tras ca prin inel, însă frumuseațea nu i-a pălit.
Recent, Viorica de la Clejani a recunoscut că ar apela la medicul estetician pentru a-și face mai multe intervenții estetice. Însă, momentan, soția lui Ioniță nu are banii necesari pentru a-i cheltui pe astfel de proceduri.
Artista a mărturisit că și-ar topi gușa, și-ar opera sânii și și-ar face liposucție.
„Dacă aș avea bani, mi-aș dori să mă duc în Turcia să îmi scot gușa, serios vorbesc. Costă… Să umblu pe aici că s-au lăsat și stau numai înhămată, să-mi scot și eu… să fac o liposucție. M-aș renova toată, dar trebuie bani pentru asta”, a declarat Viorica de la Clejani la Kanal D.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook