Când au plecat din București, Andra, Cătălin, Eva și David au hotărât să se filmeze tot drumul până în Deltă. Toți fac vlogging pentru că au mulți fani care vor să știe cât mai mult despre viața lor. Din filmările de până acum se vede clar că atăt micuța Eva, cât și David au deja experiență și se exprimă firesc atunci când mami sau tati dau drumul camerei de filmat.

Măruță a postat o parte a filmării făcute, iar din ea am aflat că, ajuns în Deltă, a făcut o boacănă.

Andra și Cătălin nu au fost singuri în excursia de pe canalele Deltei. Au închiriat o șalupă în care au urcat Pepe și soția Raluca cu cele două fetițe, plus o „gașcă de copii”, cum i-a prezentat David pe filmare.

El este și un fel de ghid pentru grup, spunând tot timpul că vrea să vadă „păsările sălbatice, care sunt superbe și trăiesc în cel mai superb loc”. A făcut și prezența, copiii fiind puși să-și spună numele. Nu i-a ocolit nici pe adulți.

Când i-a venit rândul lui Măruță, acesta a făcut o mărturisire.

„Tatăl tău, David, care a pierdut o cameră de filmat. Mi-a căzut din barcă. Era mami înregistrată, filmată când veneam de la București până în Deltă. S-a dus tot materialul meu. Cine găsește această cameră, să mi-o trimită pe adresa mea de Facebook”, a spus Cătălin Măruță.

Cel care filma în acel moment nu a mutat camera pe Andra, ca să-i vedem reacția de om văduvit de niște imagini pe care vroia să le ofere fanilor, dar și să rămână în arhiva cu amintiri a familiei.

Poate că , totuși, vreun pescar scoate din apă cândva camera video pierdută de Măruță și va ști unde să o trimită.

Pepe, surprins la plajă, înainte de concert. Se păzește de COVID

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp

Parteneri