Celebrul actor a explicat că de mai multe ori a vrut să se mute la ProTV, însă mai marii de la Antenă i-au pus mereu bețe în roate.
Mihai Bendeac a plecat anul trecut de la emisiunea iUmor, dar nici până în acest moment nu a spus clar care a fost motivul ce a dus la ruptura definitivă dintre el și trustul Antena 1.
Pe de altă parte, el a explicat, extrem de clar, cum a încercat să ajungă la masa juraților emisiunii “Românii au talent”, dar totdeauna cei de la Antenă au reușit să-l dea înapoi. Potrivit informațiilor oferite de actor pe pagina sa de socializare, reprezentanții Antenei ar fi fost cei care i-au stricat negocierile cu ProTV de acum câțiva ani, după ce au trimis mai multe notificări.
“Vara această am negociat cu producătorii show-ului „Românii au Talent”
În acel moment, Mihai a menționat că familia acestuia este terorizată de către apostolii „plimbăreți”, dar nu a uitat să le mulțumească celor de la Prima TV, în special lui Burci. „Vă anunţ cu respect că eu și familia mea suntem terorizaţi de un an de zile de către apostolii „plimbăreți”.
Iar publicului meu îi transmit că, într-adevăr, vara această am negociat cu producătorii show-ului „Românii au Talent”, cei de la Prima TV având nobleţea de a-mi permite să fac asta considerând că merit să fac parte din acest juriu. (Mulțumesc, domnule Burci).
“Au trimis notificări postului Pro TV până în punctul în care oamenii s-au speriat și proiectul a căzut”
S-a ajuns chiar până în faza în care am realizat și şedinţa foto alături de Andra, Andi și Cabral. (Cărora nu am cuvinte să le multesc pentru felul în care m-au primit). Însă, apostolii „plimbăreți”, au trimis notificări postului Pro TV până în punctul în care oamenii s-au speriat și proiectul a căzut.”, a relatat atunci, Mihai Bendeac pe pagina sa de Facebook.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook