De obicei, spun meteorologii, în perioada de iarnă în România ar trebui să fie două perioade de viscol. În prima lună a lui 2023 însă, vom avea temperaturi mult mai mari decât în mod normal. Iar în zonele din sudul țării temperaturile nu vor coborî şi sub zero grade. Cât privește regimul pluviometric, în aproape toate regiunile țării, acesta se va situa în jurul celui normal pentru această perioadă.
„Toate modelele converg spre o lună ianuarie normală sau cu o tendinţă de temperatură medie uşor mai ridicată”
„Pentru luna ianuarie, atât temperatura medie a aerului, cât şi cantităţile medii de precipitaţii se pot situa în limite normale. Din nou, raportându-ne la celelalte estimări date publicităţii pentru această lună, semnalul pentru temperatură este mai robust, în sensul că toate modelele converg spre o lună ianuarie normală.
Sau cu o tendinţă de temperatură medie uşor mai ridicată decât ar fi normal, în timp ce pentru zona de precipitaţii semnalul sau estimările sunt destul de împrăştiate: există şi tendinţe pentru cantităţi de precipitaţii normale, dar şi tendinţe pentrui cantităţi de precipitaţii excendentare.
„Să fim cu toţii conştienţi ce înseamnă o iarnă normală în România, ce înseamnă o lună ianuarie normală în România”
Acest comentariu îl fac pentru următoarea concluzie: ar trebui să fim cu toţii conştienţi ce înseamnă o iarnă normală în România, ce înseamnă o lună ianuarie normală în România. În niciun caz ceea ce s-a înregistrat sau ceea ce s-a semnalat din punct de vedere meteorologic în ultimii ani şi nu mă refer neapărat la ultimii trei ani.
Ci cel puţin la ultimii zece ani de zile în care am înregistrat în aproape fiecare an un sezon rece mult mai blând decât ceea ce înseamnă normalul pentru ţara noastră din punct de vedere climatologic şi geografic”, a precizat Gabriela Băncilă, meteorolog ANM, notează observatornews.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook