Așteptăm iarna cu bucuria unor copii, dar anul acesta vremea ne va face o surpriză neașteptată. Iată ce vești aduc meteorologii Accuweather.
Dacă anii trecuți am așteptat cu sufletul la gură apariția primilor fulgi de zăpadă, potrivit informațiilor prezentate de meteorologii Accuweather, în 2023 va fi altfel. Una dintre cele mai sigure surse în ceea ce privește prognoza meteo susține că cei care iubesc zăpada o vor vedea mult mai repede decât de obicei.
Se estimează că în București va ninge pentru prima dată pe data de 2 decembrie, când temperaturile vor fi cuprinse între -2 și 4 grade Celsius. Doar că nu se va depune zăpadă, pentru că următoarea zi temperatura va ajunge până la 3 grade Celsius, iar următoarele zile va fi și mai cald. În ceea ce privește ziua de Moș Nicolae, mult așteptată de cei mici, dar și de cei mari, vor fi temperaturi care vor ajunge chiar și până la șase grade Celsius.
Ce se va întâmpla în septembrie
A doua jumătate a lunii septembrie ne va aduce vreme bună, dar temperaturile vor începe să scadă ușor. Valoarea va fi cuprinsă între 29 de grade pe timpul zilei și în jur de 16 grade seara.
În perioada cuprinsă între 17-27 septembrie vom avea temperaturi de 25-28 grade Celsius în timpul zilei și între 13-16 grade Celsius noaptea.
Spre finalul lunii septembrie însă, vremea schimbă foaia și toamna își va intra cu adevărat în drepturi. Vor începe ploile, iar temperaturile vor fi cuprinse ziua între 22-25 de grade Celsius, iar noaptea acestea nu vor mai depăși 10 grade Celsius.
Ce se va întâmpla în octombrie
Prima a zi a lunii octombrie debutează cu o maximă de 20 de grade Celsius pe timpul zilei și o minimă de 9 grade Celsius. În perioada 3-11 octombrie, vom avea până la 23 grade Celsius pe timpul zilei și în jur de 8-11 grade noaptea. 12 octombrie este o zi în care cel mai bine ar fi să stăm acasă, pentru că vom avea parte de ploi și nu mai mult de 16 grade. De asemenea, ploi vor mai fi și în zilele de 20 octombrie și 29 octombrie.
Temperaturi de 15 grade Celsius se vor înregistra între 18-21 octombrie, iar serile vor fi cu adevărat friguroase, cu 2-5 grade Celsius. Va fi mai cald între 22-27 octombrie, cu 20 grade Celsius ziua și în jur de 9 grade noaptea. Începând cu ziua de 28 octombrie și vremea caldă va pleca, iar temperaturile nu vor mai depăși 12 grade în timpul zilei și 1 grad seara.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook