Simona Ionescu / Redactor Șef

Mihai Albu are o nouă iubită: „Sper doar ca viitoarea soție să nu-mi vină cu găini în casă”

Mihai Albu are o nouă iubită: „Sper doar ca viitoarea soție să nu-mi vină cu găini în casă”
Anul viitor ar fi celebrat un deceniu de la divorț, însă, se pare că designerul se pregătește de nuntă. La nouă ani de la divorțul de Iulia Albu, acesta recunoaște că s-ar putea însura curând.

Mihai Albu are o nouă iubită. Și are o singură cerință pentru noua sa mireasă. El spune că în viitor ar putea exista două doamne Albu. Și că, pentru asta, nu are de ce să ceară permisiunea fostei neveste. Până la urmă, ea a primit numele lui și l-a putut păstra, în urma unei negocieri, la divorț.

Cunoscutul designer de pantofi e fericit de noua sa cucerire și, ținând cont de declarațiile pe care le face, pare foarte hotărât să o așeze la casa lui. În weekend a dus-o la hotelul din Olimp al lui Cristi și Mihaela Borcea. Și se gândește, din ce spune, ca pentru viitoarea cununie să aibă aceeași pereche de nași.

Mihai Albu are o nouă iubită

„Iulia nu și-a respectat nașii, așa cum se cuvine, a uitat câte au făcut ei pentru noi. Sper ca viitoarea soție să îi respecte, căci, înainte de a fi nașii mei și ai fiicei mele, sunt niște oameni sufletiști, care sar să te ajute la nevoie”, a mai mărturisit Mihai Albu pentru impact.ro.

„Am avut câteva relații, după divorț, unele nu au mers, eu am și obligații, am o fiică, o mamă de care trebuie să am grijă, sunt ocupat cu atelierul de încălțăminte, nu este ușor pentru femeia care stă lângă mine. Acum iubesc din nou, este bine, nu este exclus să ajung din nou la altar. Și, da, îi voi da soției numele meu de familie, chiar dacă mai există o domniță Albu, vor fi două.

Sper doar ca viitoarea soție să nu-mi vină cu găini în casă, nu vreau să o iau de la început cu circul. Nu am de ce să îi cer voie Iuliei, numele este al meu. Tata era din zona Alba Iulia, de aceea ne cheamă Albu. La divorțul de Iulia, numele a fost parte din negociere, i l-am lăsat, pentru că și-a construit cariera pe acest nume, a declarat Mihai Albu pentru aceeași sursă.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre