Simona Ionescu / Redactor Șef

Mineriada. Ce s-a întâmplat în zilele de 13 -15 iunie 1990?

Mineriada. Ce s-a întâmplat în zilele de 13 -15 iunie 1990?
În 13 iunie 1990, trei garnituri de tren, pline cu 10.000 de mineri, au plecat din Petroşani şi Motru spre Bucureşti. Au venit la îndemnul lui Ion Iliescu “să apere democraţia”. Au trecut 30 de ani,dar încă nu a fost nimeni pedepsit pentru ororile petrecute în acele zile.

În aprilie 1990, Nicolae Ceauşescu era deja amintire, iar românii sperau că democraţia le va aduce bunăstare şi libertate deplină. Dar, în luna mai 1990, după primele alegeri libere, a fost ales Ion Iliescu, comunist de frunte din Epoca de Aur.

Au trecut 30 de ani de la Mineriada din 13 -15 iunie 1990 şi puţini români îşi mai amintesc cu exactitate ce s-a întâmplat atunci. Cine a plătit? Până acum,  nimeni. Din când în când, aflăm că fostul președinte Ion Iliescu este chemat să mai dea declarații.

Patru oameni au murit atunci şi aproape 1.000 au fost răniţi. La 30 de ani de la evenimentele tragice care au înroşit Piaţa Universităţii, cei mai tineri români nu ştiu mare lucru despre acele evenimente.

Mineriada 13 – 15 iunie 1990. Filmul evenimentelor

22 aprilie 1990. Piaţa Universităţii din Capitală a fost denumită “kilometrul 0 al democraţiei”. În fiecare zi, 50.000 de bucureşteni, muncitori, intelectuali, studenţi au blocat intersecţia şi au protestat împotriva comuniştilor care încă mai rezistau în funcţii importante. Timp de 53 de zile, protestele nu au contenit. “Mai bine mort, decât comunist” era una dintre scandările din Piaţa Universităţii.

13 iunie. La ora 3 dimineaţa, forţele de ordine au distrus corturile celor aflaţi în piaţă şi au făcut primele arestări. La ora 9.00, se auzea de departe un vuiet, mii de oameni care se apropiau de piaţă strigau în cor: “IMGB face ordine!”, “Noi muncim, nu gândim!”, “Moarte intelectualilor!”. Erau înarmaţi cu bâte şi drugi de metal. S-au început să lovească, în stânga şi în dreapta, orice persoană li se părea suspectă. Au dispărut curând, dar violenţele au continuat toată ziua între manifestanţi şi forţele de ordine. Seara, trei garnituri de tren, pline cu 10.000 de mineri, au plecat din Petroşani şi Motru spre Bucureşti. Au venit la îndemnul lui Ion Iliescu “să apere democraţia”.

14 iunie. Ortacii conduşi de Miron Cozma, supranumit “Luceafărul huilei”, au ajuns în Gara de Nord, la 4 dimineaţa, şi au fost duşi în central Capitalei,în Piaţa Universităţii. Mai mulţi mineri au ocupat Piaţa Universităţii, unde au pretins că refac rondurile de flori distruse de corturile manifestanţilor. Alţii au năvălit în Universitate, în Institutul de Arhitectură, în sediile PNŢCD şi PNL, în redacţiile unor ziare. Au bătut cu sălbăticie studenţi, profesori şi orice persoană arăta a intelectual. Au pretins că i-au prins cu droguri şi cu maşini de falsificat dolari. Liderul studenţilor, Marian Munteanu, a fost bătut atât de tare încât a fost desfigurat şi a stat în comă patru zile.

15 iunie. La orele prânzului, minerii au fost urcaţi în autobuze şi transportaţi la complexul expoziţional Romexpo, unde şeful statului, preşedintele ales în 20 mai, Ion Iliescu, le-a mulţumit. Apoi au fost conduşi la trenurile care îi aşteptau în Gara de Nord. Au lăsat în urma lor 4 morţi şi circa 1.000 de răniţi.

Ce s-a întâmplat după Mineriada din iunie 1990

Ziarele străine au prezentat imagini cu studenți bătuți cu cruzime de mineri înarmați cu bâte, iar imensa simpatie pe care o aveau străinii pentru noi s-a risipit. Mulți dintre tinerii care au suferit atunci au plecat din țară pentru că nu mai credeau în democrație.

21 octombrie 2015. La ora 9.50, cu zece minute mai devreme de ora stabilită pentru audiere, pe treptele Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie îşi face apariţia Ion Iliescu La 25 de ani de la evenimente, autorităţile s-au hotărât să trimită în judecată vinovaţii din “Dosarul Mineriadei”.

“Preşedintele Iliescu s-a implicat personal în actul de represiune din 14-15 iunie, el a dat ordine în acest sens. Înainte de aceasta a avut loc o întâlnire de taină, la care au participat ministrul de interne Chiţac, şeful poliţiei de atunci, generalul Diamandescu, Petre Roman, Ion Iliescu. S-a stabilit cum trebuie atacaţi manifestanţii din Piaţa Universităţii. S-a făcut chiar o schemă, care este la dosar. E scrisă de mână şi acolo erau trecute atribuţii pentru fiecare ministru”, a declarat, în 2015, generalul Dan Voinea, procurorul care a instrumentat “Dosarul Mineriadei”.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre