B1 Tv rămâne fără Gențiana Coman
Gențiana Coman, prezentatoarea de la B1TV, are 10 ani de experiență pe micul ecran. Zilele trecute și-a anunțat șefii că se retrage din presă. A făcut și o scurtă declarație, dar nu a spus ce planuri de viitor are.
”La capătul a zece ani de la clasica formulă ”Bun găsit la știri!”, am decis să ies din viața de jurnalist și să mă despart de locul în care am avut șansa de a mă forma nu doar ca om, ci mai cu seamă profesional. Aici mă opresc! Cel puțin pentru moment. Am iubit din prima secundă ceea ce am învățat să fac cu demintate și devotament. Nu-mi pare rău absolut deloc pentru toate eforturile depuse, indiferent cât de greu, stresant ori imposibil mi s-a părut, uneori. Abia asta e partea cea mai frumoasă. Amintirile pe care le voi purta cu mine de aici înainte sunt trainice, iar legăturile umane create de-a lungul vremii, nimeni și nimic nu le va putea schimba vreodată. Dragi colegi, vă sunt recunoscătoare pentru profesionalismul de are ați dat dovadă în această frumoasă decadă, fermitatea și perseverența pe care ați îngăduit să o aveți, oricât de dificilă și ”incomodă” am fost uneori, de multe ori… pentru voi.”, a anunțat, vineri, Gențiana Coman, după cum consemnează Gândul.
De la Digi 24 pleacă Andrei Tomescu
Jurnalistul Andrei Tomescu de la Digi 24 nu a fost secretos. El a anunțat că pleacă de la pupitrul știrilor din postul RCS ca să prezinte tot știri la noua televiziune a lui Adrian Sârbu, cel care a fondat și Pro Tv. El a fost văzut ultima dată pe micile ecrane cu sigla Digi în urmă cu o săptămână.
Andrei Tomescu a lucrat la Digi24 începând cu luna noiembrie a anului 2001. Înainte a mai lucrat la Europa FM, Antena 1 (n.r.: voice-over la Observator), Național TV, Național FM, N24 Plus sau Radio Contact/Kiss FM.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook