Simona Ionescu / Redactor Șef

Momente dramatice. Echipele se despart la Asia Express- Drumul Împăraților

Momente dramatice. Echipele se despart la Asia Express- Drumul Împăraților
Marți seară, Mihai și Elwira Petre, Lidia și Estera Buble, Cosmin și Eliza Natanticu s-au întrecut la malul mării Moarte într-un joc de amuletă extrem de solicitant din punct de vedere fizic. Au crezut că mor de cald, dar după o luptă umăr la umăr cu rivalii lor, Cosmin și Eliza Natanticu au fost cei care au reușit să îşi adjudece amuleta în valoare de 1000 de euro, dar și trei nestemate.

Diseară, echipele se despart la Asia Express- Drumul Împăraților, și veți vedea de ce. Totul, după ce, seara trecută, reality show-ul a fost lider de audienţă la nivelul tuturor categoriilor de public. Antena 1 a fost lider de audiență și la nivelul intervalului cel mai vizionat al zilei, prime-time (19.00-23.00), cât şi la nivelul întregii zile, pe publicul comercial cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani.

Regulie se schimbă la Asia Express- Drumul Împăraților

Diseară, de la 20:30, pe Antena 1, regulile se schimbă la Asia Express- Drumul Împăraților. A patra zi a etapei, cunoscută până în acest moment drept ziua de bilanț, va veni cu o surpriză pentru toate cele cinci echipe rămase în joc. „Stăteam și ne făceam toți scenarii. Nici nu știi la ce să te aștepți, dacă e de bine sau de rău! Șocul a fost foarte puternic. Ne-am așteptat la o surpriză, dar nu la asta!”, au recunoscut concurenții.

Începând cu seara aceasta echipele se despart, iar vedetele vor lupta separat în cursă. Doar  cinci concurenți vor rămâne alături de Irina Fodor să îndeplinească anumite provocări.  Ceilalți cinci vor pleca fără partenerii lor pe traseu. Vor călători separat, își vor găsi cazare, vor face singuri autostopul și misiunile.

Parcursul celor care pleacă singuri pe Drumul Împăraților va depinde de rezultatele la jocuri ale coechipierilor rămași alături de Irina Fodor. Dacă cei din urmă vor câștiga jocurile și cei de pe traseu vor primi anumite avantaje prețioase în joc.

Despărțirea îi va surprinde, dar și îi va emoționa. „Nu mai suntem împreună și ne este foarte dificil. Nu putem unul fără celălalt, dar o să fac tot ce pot să îi fie mai ușor”, va spune Elwira Petre cu ochii în lacrimi. ”Nici n-am plecat bine că m-am gândit la Adi, m-a luat dorul. Nu eram pregătit pentru asta”, va adăuga Emi. Cum se vor descurca vedetele singure în cursă, telespectatorii pot afla diseară, de la 20:30, pe Antena 1, în cea mai nouă ediție Asia Express.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre