Nadia Comăneci are o familie superbă. Iată care e secretul căsniciei sale și cum reușește să arate atât de bine.
Nadia Comăneci, o mamă extrem de mândră. Ce cadou inedit i-a făcut lui Dylan, la aniversarea celor 16 ani
Într-un interviu pentru Impact, Nadia Comăneci a vorbi despre fiul său, Dylan, pe care-l adoră dar și despre minunata viață pe care o trăiește în America. Vedeta spune că are acum în jur de 1200 de copii pe care-i învață tainele gimnasticii, un lucru de care e extrem de mulțumită.
În ceea ce îl privește pe fiul său, acesta a împlinit 16 ani, iar părinții i-au făcut un cadou pe măsură: o călătorie VIP, de trei zile, la faimoasa competiție de curse Indy 500 în Indianapolis. Chiar dacă nu i-a călcat pe urme mamei sale, tânărul a practicat multe sporturi, dar este pur și simplu îndrăgostit de miniraliul Legends Car, unde participă, deocamdată, ca și hobby. Mai mult, acesta și-a găsit și o iubită pe care a adus-o acasă, să o cunoască părinții.
„Am avut grijă să ne facem programul în așa fel încât cel puțin unul dintre noi să rămână acasă cu el”
„Ca toate mamele cred, sunt foarte mândră de copilul meu. L-am lăsat să-și aleagă singur ceea ce dorește să facă, fără ca eu sau tatăl lui să-l influențăm. Am fost însă mereu alături de el și de fiecare dată am avut grijă să ne facem programul în așa fel încât cel puțin unul dintre noi să rămână acasă cu el.
Recent, Dylan a împlinit 16 ani, iar de ziua lui a primit o călătorie VIP, de trei zile, la faimoasa competiție de curse Indy 500 în Indianapolis. El a practicat multe sporturi. A făcut și gimnastică, o perioadă, ca o bază bună de mișcare. În prezent conduce, are prietenă, pe care o și cunoaștem, ambii învață la aceeași școală, și participă, ca hobby, la miniraliul Legends Car”, a mărturisit sportiva.
Vedeta nu intră în hoteluri care nu au lasă de fitness
Nadia Comăneci arată spectaculos, iar secretul este mișcarea și întotdeauna când se cazează la un hotel are grijă ca acesta să aibă sală de fitness. „În fiecare zi, fac mișcare cel puțin 30-40 de minute. Atunci când sunt acasă, merg la sala de gimnastică. Și acum mai urc pe bârnă…
Mișcarea e importantă la orice vârstă, pentru a te menține în formă. Vorba aceea, minte sănătoasă, în corp sănătos. Iar când sunt plecată, mă asigur dinainte că hotelul are o sală de fitness. Dacă nu există vreuna în apropiere, mă antrenez în cameră. De asemenea, mănânc cât se poate de echilibrat și îmi place mult să mă plimb”, a mai spus fosta mare glorie a României.
Sursă foto: impact
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook