În fața procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zărnești, județul Brașov, Matei Dima a recunoscut acuzațiile care i s-au adus. A consumat cocaină, iar buletinul de analiză emis de INML a relevat acest lucru. Doar că, după doi ani de proces și pe baza probelor, s-a ajuns la concluzia că artistul a consumat drogul respectiv cu mult timp înainte de a se urca la volan.
De asemenea, BRomania a solicitat să fie făcut un acord de recunoaștere a vinovăției. Cererea a fost acceptată de oamenii legii, iar Matei Dima urmează să plătească o amendă penală în valoare de 10.000 de lei. Această sumă trebuie plătită în termen de trei luni de la pronunțarea deciziei definitive. Actorul poate plăti și eșalonat, în rate lunare, care se pot întinde pe o perioadă de maxim doi ani.
„În baza art. 485 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat la data de 28.11.2022 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Zărnești cu inculpatul DIMA MATEI, în dosarul de urmărire penală nr. 314/P/2021.
„Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe”
În temeiul art. 396 alin. (2) cu aplicarea art. 480 alin. (4) C. proc. pen., condamnă pe inculpatul DIMA MATEI la pedeapsa amenzii penale de 10.000 lei (200 zile-amendă a câte 50 lei pentru fiecare zi-amendă) pentru săvârşirea infracţiunii de „Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe”, prevăzută de art. 336 alin. (2) Cod penal.
Pune în vedere inculpatului obligaţia prevăzută de art. 559 alin. (1) C. proc. pen., de a depune recipisa de plată integrală a amenzii la judecătorul delegat cu executarea, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii şi prevederile art. 63 Cod penal privind înlocuirea pedepsei amenzii cu un număr corespunzător de zile cu închisoare, dacă cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare
Aduce la cunoştinţă inculpatului că, în temeiul prevederilor art. 559 Cod de procedură penală, poate solicita eşalonarea plăţii amenzii, în rate lunare, pe o perioadă de maxim 2 ani. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă inculpatul DIMA MATEI la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, azi 26.01.2023”, se arată în minuta deciziei Judecătoriei Zărnești.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook