O pictură în ulei care de zeci de ani decora un perete al unei primării rurale din Regiunea Capitalei Bruxelles, Belgia, considerată o copie după un maestru flamand, a fost în cele din urmă identificată drept un original Jordaens.

Jordaens a fost elevul celebrului pictor flamand Rubens. Lucrarea din primărie este cea mai veche versiune cunoscută a „Sfintei Familii” pictate la începutul secolului al XVII-lea de acest elev al lui Rubens, informează AFP.

„Descoperirea incredibilă”, a fost anunţată marţi de oficialii Institutului Regal pentru Patrimoniul Artistic (IRPA). Aceștia au reușit autentificarea operei cu  cu ajutorul unor specialişti internaţionali în Jacob Jordaens şi Antoon Van Dyck.

Pe acest tablou în tonuri de roşu, albastru şi ocru, îngălbenit de timp, apare pruncul Iisus, înconjurat de Iosif, Maria şi de mama acesteia, Sfânta Ana. Compoziţia va fi refolosită de Jordaens – cu variaţii – în alte trei picturi, găzduite în prezent de muzeele Metropolitan din New York, Ermitaj din Saint Petersburg şi Alte Pinakothek din Munchen, explică IRPA într-un comunicat.

Copacul care apare în mai multe tablouri

Pictura datează din 1617 sau din 1618, când Jordaens (1593 – 1678) avea doar 25 de ani, informează IRPA. Autentificarea s- făcut cu ocazia unui banal inventar al bunurilor culturale ale comunei Saint-Gilles. Lucrarea a fost certificată printr-un studiu dendrocronologiă, care a permis datarea precisă a bucăţii de lemn folosite de pictor şi provenienţa acesteia.

Acelaşi copac a fost folosit de Van Dyck, un alt discipol al lui Rubens, cu care Jordaens „foarte probabil a lucrat” în atelierul maestrului din Anvers în acelaşi timp, a explicat specialistul în istoria artei Constantin Pion, care a contribuit la importanta descoperire.

Opera a fost descoperită cu ocazia inventarului

Pictura era atârnată într-un birou al primăriei din Saint-Gilles, unde a ajuns în anii 1960, fără ca nimeni să-şi imagineze că este o operă de artă de o importanță majoră. „Avea cinci metri înălţime şi pentru toată lumea era o copie, evident nu un original”, a explicat Departamentul pentru cultură al comunei.

După restaurarea de către specialiştii IRPA, tabloul va fi expus la finalul anului 2021 la Musées Royaux des Beaux-Arts de Belgique.

Sursa foto: tijd.be

Rețetă de tort cu ciocolată și cremă de vanilie

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp