Pentru Delia, nimic nu e imposibil. Ce a făcut într-o cafenea o demonstrează. Internauții au taxat-o

Fără să-i pese de nimic, Delia le-a arătat prietenilor din online că atunci când vrei să faci ceva, nimeni nu-ți poate pune piedici.
Recent, pe contul său de socializare, Delia a postat un film în care apare plimbându-se pe bicicletă. Până aici, nimic ieșit din comun, doar că vedeta nu era pe stradă, ci într-o cafenea. Aceasta a făcut câteva ture, dar pentru că îi cam tremurau mâinile pe ghidon, cineva i-a sugerat să fie atentă la frână. La scurt timp, internauții au început să îi critice comportamentul ieșit din comun.
„Chiar dacă e de dragul distracției, plimbarea cu bicicleta printr-un local unde ceilalți și-ar savura cafeaua, e prea arogantă, a spus unul dintre cei care o urmăresc pe online. Pe de altă parte”, alt internaut a fost extrem de dur.
„Să ferească toți sfinții. Această femeie își bate joc de români. Lumea bea suc și ea se plimbă cu bicicleta înăuntru, cu roțile în cafenea bătând-si joc de noi în ultimul hal. Noi suntem proștii ei. E vina noastră, nu e vina ei pentru asta”, a notat, supărat, acesta.
În această vară, Delia a preferat să plece să bată cu piciorul Munții Alpi și a fost extrem de fericită pentru tot ce a trăit. Pe de altă parte, vedeta a mărturisit în emisiunea lui Răzvan și Dani că a cucerit și un vârf de munte înalt de 4164 de metri, lucru care a făcut-o să fie extrem de mândră.
Delia face parte dintre jurații de la X Factor sezon 10 și a mărturisit că este fascinată de prestațiile concurenților de acum. „Foarte mulți mi-au plăcut anul acesta în audiții, dar, din păcate, nu îi pot avea pe toți, așa sunt regulile… O să aflați și voi în curând!”, a spus juratul „X Factor”.
Sursă foto: instagram