Simona Ionescu / Redactor Șef

Pomana porcului, o tradiție de iarnă. Cum trebuie să fie inima animalului ca să aducă belșug

Pomana porcului, o tradiție de iarnă. Cum trebuie să fie inima animalului ca să aducă belșug
Tradiția spune că porcii se vizează cu mărgele roșii la gât, cu o noapte înainte de Ignat. Este semn că vor fi sacrificați. Românii au profitat de acest weekend și au devansat sărbătoarea de Ignat, când se taie, de regulă, porcii.

Pomana porcului se pregătește pe 20 decembrie, de Ignat, dar anul acesta românii s-au grăbit. Miroase deja a șorici pârlit, cârnați, jumări și fleici, chiar dacă suntem în post. Obiceiul tăierii porcului are rădăcini în tradiția precreștină, care se face la sfârșitul unui an pentru bunăstarea celui care urmează.

Pomana porcului, o tradiție de iarnă

Pomana porcului este o tradiție de iarnă a românilor, iar pomana porcului întregește peisajul riturilor din preajma Crăciunului. Se pregătește pe 20 decembrie, de Ignat. Cu o noapte înainte, tradiția spune că porcii se vizează cu mărgele roșii la gât, semn că vor fi sacrificați.

Ignatul este una dintre cele mai vechi tradiții romanesti, care s-a suprapus pe sărbătoarea zilei Sfântulului Mucenic Ignatie Teoforul. Ritualul tăierii porcului începe de dimineață și implică întreaga familie. Obiceiul se păstrează în satele românești unde gospodarii își prepară singuri bucatele. Se spune că dacă nu ai porc, de Ignat trebuie să tai măcar o pasăre pentru că ”tot omul trebuie să vadă sânge”.

Ce se pune în tuci pentru pomana porcului

După tăierea și tranșarea porcului, gazda pregătește o masă pentru toți cei care au trudit la sacrificarea animalului. Pomana porcului se prepară într-un ceaun de tuci. Se pun la aprăjit bucăți de carne provenind din toate părțile porcului – mușchi, ficat, slănină, falcă, coastă.

Pomana porcului se servește afară, în curte. Nu trebuie să lipsească mămăliguța, țuica și murăturile. La casele mari, ospățul este acompaniat de lăutari.

Gospodării era interesați, în special, de splină, această indicându-le, în funcție de grosime, cum va fi iarna. Găsirea sângelui închegat în inima porcului îl bucură tare mult pe stăpân, acest lucru însemnând noroc la bani și belșug. Sursa: crestinortodox.ro

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre