Câtă suferință, dar și speranță, în sufletul unei adolescente părăsită de mama ei! Echipa ”Visuri la cheie” a adus speranță în sufletele unor copii care au fost părăsiți de mama lor și le-a oferit un viitor luminos.
Cristina Niculae, de 17 ani, este unul dintre acei copii ai României care s-au maturizat forțat și au cărat în spate problemele celor care nu le puteau duce singuri.
Deși e doar o adolescentă, i-a fost mamă fratelui ei mai mic, Alex, de 8 ani, femeie în casă și un ajutor de nădejde pentru tatăl ei.
Povestea Cristinei, adolescenta care își crește fratele, a fost lider de audiență
Provocările pe care le-au întâmpinat Dragoș Bucur și arhitecții pe șantier au fost depășite cu bine și aceștia au reușit să termine la timp tot ceea ce și-au propus. Au lăsat în urmă un tată fericit și doi copii care, acum, se bucură de un nou început.
Emisiunea ”Visuri la cheie” a fost lider de audiență pe segmentul publicului comercial, format din persoane cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, și a înregistrat 7.2 puncte de rating și 24.3% share față de postul de televiziune clasat pe locul doi, care a obţinut 6.1 puncte de rating și 20.6% share. Pe întreaga durată de difuzare, la nivel național, aproximativ 1.3 milioane de telespectatori au urmărit emisiunea.
Ruby a îndeplinit ”Visuri la cheie”
Dragoș Bucur i-a făcut o surpriză emoționantă Cristinei și i-a oferit ocazia să petreacă o zi în compania lui Ruby, artista pe care o îndrăgește. Pentru câteva ore adolescenta a uitat de toate problemele și s-a simțit din nou copil.
Ruby a rezonat imediat cu povestea fetei: „Sunt fericită pentru că visurile se îndeplinesc întodeauna cu ajutorul unor alte forțe. Fie că este vorba despre Dumnezeu, fie că este vorba despre ajutorul persoanelor dragi, al prietenilor sau chiar și al unor oameni pe care nu îi cunoaștem. Doar așa ne putem îndeplini visul. Sunt tare fericită pentru că, la fel cum pe mine m-au ajutat alții să-mi îndeplinesc visurile, pot și eu să fiu o mică parte la îndeplinirea visului unei fete atât de speciale, așa cum este Cristina. Simt că deja avem atâtea lucruri în comun”, a spus Ruby.
Săptămâna viitoare, Dragoș Bucur, Cristina Joia, Laura Boghiu și Omid Ghannadi vor cunoaște povestea unei fete crescute de bunica ei.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook