Povestea faimosului Disc ceresc de la Nebra. Este cea mai veche reprezentare a cerului cunoscută

Povestea faimosului Disc ceresc de la Nebra. Este cea mai veche reprezentare a cerului cunoscută
British Museum va expune faimosul Disc ceresc de la Nebra. Este pentru prima dată în ultimii 15 ani când discul va călători în străinătate pentru a fi expus într-un alt muzeu.

Este fascinantă povestea faimosului Disc ceresc de la Nebra. Artefactul este cea mai veche reprezentare a cerului nocturn / a Universului descoperită vreodată. Din iunie 2013 discul ceresc de la Nebra a fost înscris în programul Memoria Lumii al UNESCO, ca descoperire arheologică majoră a secolului XX. Având o vechime de 3.600 de ani, va putea fi admirat la muzeul londonez anul viitor.

Este vorba despre un disc din bronz, cu un diametru de 32 de centimetri. Suprafața sa, cu patină verde-albastră, prezintă incrustaţii din aur care par să reprezinte principalele corpuri cerești vizibile de pe Pământ, stelele etc. Oamenii de știință cred că pe discul de la Nebra e reprezentat Soarele (sau Luna plină), un sfert (o seceră) de Lună în creștere sau poate o barcă, precum și 32 de stele în formă de cercuri mici, inclusiv o grupare de stele care ar putea reprezenta Pleiadele.

Marginea discului este decorată cu două arce de cerc (dintre care unul s-a pierdut), adăugate mai târziu. Ele sunt plasate unul față de celălalt în unghiul dintre solstiții. Ultima adăugare este un alt arc de cerc, mai îngust. Nu este sigur dacă reprezintă Calea Lactee, un curcubeu sau o arcă solară.

Povestea faimosului Disc ceresc de la Nebra

Discul  a fost descoperit în anul 1999 lângă oraşul Nebra din Germania. El a fost expus, până acum, la Muzeul de Preistorie din Halle. Este pentru prima dată în ultimii 15 ani când discul va călători în străinătate pentru a fi expus într-un alt muzeu.  La British Museum, artefactul va face parte dintr-o expoziţie despre Stonehenge care se va fi inaugurată în luna februarie

Deși inițial s-a bănuit că este vorba de o falsificare, între timp majoritatea specialiștilor consideră discul este autentic. Discul de la Nebra a fost datat ca provenind aproximativ din anul 1600 î.Hr. Se pare că aparține de cultura Unetice din Epoca Bronzului. Totuși, ca stil artistic nu se aseamănă însă cu nici un obiect cunoscut din acea perioadă.

Continuând analizele, oamenii de știință au stabilit  proveniența materialelor din care e realizat discul. Conform unei analize, cuprul din care e conceput discul își are originea la Bischofshofen din Austria. O vreme s-a crezut că aurul cu care au fost ilustrate astrele ar fi provenit din Munții Carpați. O analiză mai recentă a constatat că aurul utilizat în prima fază provine din râul Carnon din Cornwall, Regatul Unit. Staniul prezent în bronz era de asemenea de origine din Cornwall.

Alți arheologi demonstrează că provine din altă epocă

Pe de altă parte, un nou studiu, dat publicității anul trecut, sugerează că discul ar fi cu 1.000 de ani mai recent decât se credea inițial. Un grup de arheologi argumentează că artefactul datează din Epoca Celtică de Fier, în urmă cu 2.800 – 2.050 de ani.

Se mai spune că, de fapt, discul și tezaurul alături de care a fost el găsit, au fost vândute pe piața neagră pentru 42.000 de dolari. Și apoi au continuat să fie vândute până s-a ajuns la valoarea de 600.000 de dolari. Însă, poliția l-a recuperat în 2002 și l-a returnat arheologilor germani.

Rupert Gebhard, arheolog și unul dintre autorii studiului, a mai notat că iconografia discului ceresc arată că a fost făcut cel mai probabil în timpul Epocii de Fier, de către oamenii din nordul Germaniei care erau puternic influențați de civilizația celtică din sud.

Până când poate fi admirat discul, la Londra

„Discul ceresc de la Nebra şi pandantivul din aur, pe care este reprezentat stilizat soarele (descoperit în Shropshire, în 2018, n.red.), sunt două dintre cele mai remarcabile obiecte care au supravieţuit din Epoca Bronzului în Europa. Ambele au fost găsite abia recent, după ce, literalmente, au stat în pământ peste trei milenii”, a declarat Neil Wilkin, curatorul expoziţiei „The World Of Stonehenge” de la British Museum. Expoziţia va putea fi vizitată între 17 februarie – 17 iulie anul viitor.

Sursa foto: archaeology.org