Simona Ionescu / Redactor Șef

Povestea lui Leonard cel Gras, omul care a provocat cel mai mare scandal de corupție din istoria marinei americane. Moneda lui de schimb: damele de companie

Povestea lui Leonard cel Gras, omul care a provocat cel mai mare scandal de corupție din istoria marinei americane. Moneda lui de schimb: damele de companie
Leonard cel Gras, omul care a orchestrat cel mai răsunator scandal de corupție din istoria marinei americane, a fost capturat în Venezuela. El fugise din SUA după ce și-a tăiat brățară GPS cu care era monitorizat de Poliție.

În prezent, Francis se află în custodia autorităților din Venezuela, iar oficialii guvernului american au început procedurile pentru extrădarea fugarului, anunță CNN.

Leonard Francis, fostul contractor militar cunoscut sub numele de „Leonard cel Gras” , a reușit să pună în scenă unul dintre cele mai mari scandaluri din istoria marinei americane. Suspectul a fost arestat marți dimineață de autoritățile din Venezuela la solicitarea Serviciului Mareșalilor din SUA.

Omul de afaceri din Malaezia, care a mituit oficiali ai forțelor navale americane cu bani cash sau petreceri cu prostituate, a a fost prins în Venezuela în timp ce încerca să se urce într-un avion spre Rusia.

Interpol a anunțat că bărbatul a intrat în țara sud-americană venind din Mexic, după o escală în Cuba, potrivit BBC.

Francis se află acum în custodia autorităților din Venezuela și oficialii guvernului american au început procedurile pentru extrădarea fugarului, a spus Mareșalul adjunct al Statelor Unite, Omar Castillo.

Și-a tăiat brățara de la picior

La începutul lunii septembrie, autoritățile americane au intrat în alertă maximă după ce acesta a scăpat, tăindu-și brățara cu care era monitorizat.

Agenția americană care se ocupă de asigurarea respectării legii federale a depus deja un așa numit „aviz roșu” la organizația internațională de cooperare a forțelor de poliție Interpol după ce Francis a scăpat din arest la începutul lunii, potrivit lui Castillo.

Un aviz roșu este o alertă globală prin care membrilor Interpol li se cere să aresteze preventiv un suspect căutat de autoritățile care au emis notificarea în așteptarea altor acțiuni legale, precum extrădarea.

Zeci de oficiali ai forțelor navale americane au fost arestați pentru că au acceptat mită, sub formă de bani cash sau petreceri cu prostituate, printre altele, în schimbul redirecționării vaselor către porturi unde opera compania lui Francis.

Și-a pregătit fuga din timp

Cu doar trei săptămâni înainte de anunțarea sentinței, fostul contractor a scăpat din arestul la domiciliu în San Diego. Cu puțin timp înainte, Poliția îi făcuse o vizită lui Francis după ce au descoperit niște probleme cu brățara GPS. „Când au ajuns, au descoperit că nimeni nu era acasă”, a spus Castillo.

Vecinii au spus că în ultimele săptămâni au văzut mai multe camioane de transportat mobilă care au intrat pe proprietatea lui Francis.

Acestuia i se spunea „Leonard cel Gras” din cauză că în urmă cu câțiva ani cântărea peste 180 de kilograme. El a pledat vinovat în 2015 pentru acuzațiile de luare de mită și fraudă. Scandalul de corupție care a început să fie investigat în 2013 a cuprins capitale și porturi din întreaga regiune pacifică, precum Singapore, Tokio, Bangkok și Manila.

Petreceri cu prostituate în hoteluri de lux

În timpul cercetărilor, zeci de oficiali ai forțelor navale americane au fost arestați și acuzați că au acceptat bani cash, petreceri cu prostituate în hoteluri de lux și călătorii gratis în schimbul redirecționării vaselor către porturi unde opera compania lui Francis, care oferea servicii de alimentare cu combustibil și bărci remorchere.

Departamentul de Justiție al Statelor Unite a spus că frauda colosală pusă la cale de Francis a inclus zeci de milioane de dolari.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre