„Împlinesc 44 de ani! Nici mult, nici puţin. Se simt… mă simt vintage. Ca de obicei, recunoscătoare că îi am şi că au venit pe bine, la bine şi cu bine. Nu mă simt ca la 20, nici ca la 30, mă simt ca la 44. Abia îi aştept pe următorii. Pe bune!”, a scris vedeta pe pagina ei de Facebook.

Acum nu mai are emisiune la vreo televiziune, deși e o femeie deșteaptă, care a citit mult și știe să ducă un dialog interesant, indiferent de interlocutor. Ultima ei serie de emisiuni a fost la TVR, unde a făcut interviuri cu personaje importante și nu s-a făcut de râs. Culmea, în România nu și-a luat Bacalaureatul, dar a făcut cursuri de media și actorie în Statele Unite ale Americii. Pentru ea e o zestre culturală, însă ca să răzbească în vreun serviciu de bugetar în România trebuie să aibă studiile complete.

„Eu învăţ pentru BAC şi fiul meu îşi face lecţiile lângă mine. În fiecare zi venim cu caietele. Eu învăţ la ale mele, el învaţă la ale lui”, a spus Nadine la Antena Stars.

O copilărie nefericită și o televiziune care a scos-o din anonimat

Tatăl lui Nadine era african din Zair, iar mama româncă. Pe vremea lui Ceauşescu cei doi nu s-au putut căsători, era complicată legalizarea relației cu un cetățean străin. Au trăit într-un fel de concubinaj al comunismului.

La un moment dat, după terminarea facultății, el a plecat în ţara lui, iar mama lui Nadine a rămas cu copiii în țară. „A rămas cu noi, doi copii negri şi fratele meu alb. Mama a murit tot din cauza sistemului, la un chiuretaj. Bunica a luat decizia de a ne duce la casa de copii. Pe fiecare ne-a dus în altă casă de copii din cauza vârstei. Cel mai traumatizant a fost în prima zi, când mi-au luat hainele de pe mine şi mi-au dat hainele căminului. Am simţit o cumplită umilinţă, furie, nesiguranţă”, a povestit Nadine.

Cele mai nefericite întâmplări din viața ei, suferința permanentă că este un copil de culoare, Nadine le-a povestit într-o emisiune tv, pe vremea când era doar o adolescentă, elevă de liceu. Era anul 1994, iar la televiziunea condusă de Mihai Tatulici – Tele 7abc, cineva a avut ideea să facă o serie de emisiuni dedicate liceenilor. La una dintre ele au fost prezenți în platou și câțiva elevi de culoare, invitați să vorbească despre problemele lor de integrare atât în „epoca de aur”, cât și în noua societate democrată. Printre ei, cei mai volubili și care s-au făcut imediat remarcați, au fost Nadine și Cabral.

După acea emisiune, extrem de impresionantă, Nadine a fost contactată de agenții de modeling și ușor-ușor a început să i se construiască și să-și construiască o carieră de vedetă. Prezentă mereu pe podiumurile prezentărilor de modă și în studiouri de televiziune, frumoasa mulatră trăia la intensitate maximă succesul. Din această cauză, Nadine a rămas fără BAC-ul luat.

Am găsit în arhiva Evenimentului zilei unul din articolele din anul 1994 unde i se consemna unul dintre succese. A urmat Școala Vedetelor, la TVR, apoi, peste doar 3-4 ani, Nadine avea să fie prezentatoare într-o emisiune la noul post Prima Tv.

Foto Instagram

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp