Povestea primei “femei-șofeur de taximetru, din Capitală”. Soție de doctor, blonda mignonă și simpatică, a fost văzută ca o ciudățenie a Bucureștiului

Femeile au vrut dintotdeauna mai mult și au încercat să facă tot ce au putut pentru a-și câștiga independența financiară. Cum a ajutat Sevastița Georoceanu în lupta de emancipare a femeilor.

Doamnele n-au vrut niciodată să fie tributare veniturilor castigate de soții lor, dorind să-și câștige existența prin munca proprie. Iar prima femeie care a avut curajul să fie șofeur de taximetru în buricul Capitalei a venit tocmai din Craiova. Sevastița Georoceanu le-a arătat tuturor că o doamnă poate arăta extraordinar de bine la volanul unui taxi.

Apariținând unui bune societăți, așa cum spuneau jurnaliștii vremii, femeia era proprietara unei moșii din județul Dolj și n-a ales această meserie pentru că avea nevoie de bani. Pur și simplu era îndrăgostită de șofat. Iată cât de frumos a fost descrisă în articolul “Prima femeie-șofer, în capitală – O doamnă craioveană la volanul unui taxi” – semnat “Fox” – publicat în ziarul “Dimineața” – numărul din 10 mai 1932:

“Avea unghii trandafirii, ciorapi bine trași pe piciorul svelt, genele ușor înnegrite”

“D-na Sevastița Georoceanu aparține bunei societăți craiovene, e soție de doctor, nu-i prea săracă, e proprietara unei moșii din jud. Dolj, și automobilul, pe care-l are de cinci ani, i-a servit până acum nu ca să ne ducă la șosea sau aiurea, pe mine sau pe d-ta, ci pentru propriile-i veleități sportive. Deci n’a abordat meseria numai din strictă nevoie. (…)

Am văzut-o înainte de Paști, când nu-și luase încă “stație”. E o blondină mignonă și simpatică, plămădită din vioiciune și din râs. Atunci, deși de abia sosită din Craiova, de unde a condus singură mașina, avea unghii trandafirii, ciorapi bine trași pe piciorul svelt, genele ușor înnegrite cum se cuvine, rochie elegantă.”, au notat jurnaliștii.

Cât de greu i-a fost să obțină permisul de conducere

Chiar dacă doamna a fost o femeie puternică și cu destul de multe relații, nu i-a fost deloc ușor să obțină brevetul de șofeur, precum și autorizația emisă de Poliția Capitalei. Sevastița Georoceanu le-a explicat jurnaliștilor ziarului “Dimineața” ce a făcut pentru a obține cele două documente. “ (…) fiindcă nu pot stăpâni și învinge oameni, am găsit o forță docilă, pe care o pot conduce și înfrâna după voie, forța care mă servește și mă amuză în același timp: automobilul.

Eram aproape un copil când m’am măritat cu un doctor, care era pasionat nu de medicină, ci de mașina și de mecanica ei. M‘am simțit atrasă către aceste organisme neînsuflețite, care se mișcă prin voința noastră și înregistrează toate contracțiuniie mușchilor noștri.

În lipsa soțului, mă urcam pe mașină și întreprindeam mișcările cele mai riscante

Zi de zi, cu o atenție și o tenacitate neobișnuită la sexul meu, mi-am însușit pe nesimțite primele noțiuni de mecanică și de conducere. În lipsa soțului, mă urcam pe mașină și întreprindeam mișcările cele mai riscante, cu voința dârză de a deveni stăpâna ei cu orice preț. Și am învins.

Când m’am simțit în stare să fac dovada capacității mele, m’am prezentat la prefectura poliției pentru a reclama și obține brevetul de șofer. Examenul l-am trecut cu succes. Când soțul meu m’a văzut venind cu mașina și i-am arătat dovada capacității mele de conducătoare, a rămas perplex. Căci până atunci, nici habar nu avea că pe mine m’ar fi interesat asemenea îndeletniciri virile. Așa am devenit șofer.”, a declarat simpatica doamnă.

Când a venit momentul să dea examen cu inspectorul circulației din București, acesta a ezitat să-i dea permisul, motivând că “nu se potrivește nici fizicul, nici educația d-tale cu meseria asta, a invocat dumnealui. E spinoasă, e riscantă…”. Pe Sevastița nu au impresionat-o cuvintele acestuia și nu s-a lăsat pierdută cu firea, explicându-i că știe meseria „la perfecție”.

“Nu vei fi mulțumit că scutesc rubrica „faptelor diverse“ de material?”

“D-le inspector, să n’aveți nici o grijă. Nu mi-e frică de nimic. Cunosc meseria la perfecție, asta-i importantul! Ceea ce plănuiesc nu-i snobism, ci un exemplu pentru semenele mele, încă îmbâcsite cu prejudecăți. Nu mi-e rușine de profesiune, fiindcă nu mi-e rușine să muncesc. (…)

Voi arăta ca o femeie care știe să fie moderată, să nu treacă peste viteza reglementară, evitând consecințele dramatice ale unei conduceri violente, obișnuite la noi. Nu vei fi mulțumit că scutesc rubrica „faptelor diverse“ de material?”, a fost Sevastița fermă în discuție. Încurcat, inspectorul a mers și mai departe și i-a indicat să scoată o roată, apoi să desfacă motorul și să umfle un cauciuc și a rămas impresionat că doamna a știut să le facă pe toate ca la carte.

„Cine a mai pomenit o femeiușcă băgându-se sub automobil, cotrobăind prin măruntaiele motorului, fără să-i pese de praf, de uleiul care strică mâinile și feștelește obrazul! Inspectorul s’a resemnat.”, au scris ziarele vremii.

A ieșit la plimbare cu un aer de doamnă

Apariția Sevastiței pe străzile Bucureștiului nu a trecut neobservată, iar toți o priveau ca pe ceva ciudat. “La București muncește o femeie. Din greu. Dar în văzul și spre admirația, poate, a trecătorilor. Este cea dintâi femeie-șofeur din București. Și ca atare, o ciudățenie a capitalei. O femeie care merită atenția presei, a magazinelor ilustrate.

O merită cu atât mai mult, cred oamenii, cu cât este o doamnă de bună condiție, cu oarecare stare și nu o femeie pe care foamea a urcat-o la volan, titra și ziarul Cuvântul. Dar soției doctorului nu i-a păsat de gura lumii și și-a văzut în continuare de treabă. Femeie cochetă, nu uita niciodată să-și corecteze “luciul tenului cu puțină pudră și vinețeala buzelor cu oarecare roșu – să facă din cochetărie o armă sau un mijloc de existență. (…)

Am văzut-o, după căpătarea permisului. Ținută profesională, jachetă de piele, basc, rochie simplă de olandă galbenă. O singură concesiune cochetăriei: bucla blondă pe frunte și o idee de rouge pe buze”.

“Am învățat să cunosc capriciile pasagerilor, m’am deprins să aștept câteva ceasuri în fața unei case, dormitând pe volan”

Ușor, ușor, șoferița și-a intrat în pâine. A învățat să se trezească la șapte dimineața și să adoarmă la două noaptea, dar și să se obițnuiască cu mulți clienți curioși, nedumeriți și capricioși. Dar nimic nu era prea mult pentru marea ei pasiune. Mă scol la 7 dimineața și mă culc adesea și la două noaptea.

Clienții? Ar fi, dar e curios, sunt nedumeriți de prezența mea… Unii ezită din scrupule… instinctive, n’au încredere!… Alții dintr’o ipocrită galanterie socială. (…) Am început să am experiența laterală a vieții de șofer… M’am virilizat… Am învățat să cunosc capriciile pasagerilor, m’am deprins să aștept câteva ceasuri în fața unei case, dormitând pe volan… Am însă satisfacția de a fi fost tratată cuviincios…”, povestea fericită prima șoferiță de taxi din București.