Cuplul regal a fost aclamat pe tot parcursul spectacolului de către cei 20.000 de spectatori, care i-au aplaudat de trei ori pe rege și pe regină la sosirea lor, la apusul soarelui. Spectacolul a fost transmis în casele din 100 de țări din întreaga lume.
View this post on Instagram
Odată ce s-a întunecat afară, inclusiv membrii familiei regale și-au pus brățările luminoase de discotecă, s-au ridicat în picioare și au început să danseze pe muzica lui Lionel Ritchie, în timp ce acesta cânta All Night Long.
Katy Perry a cântat mai multe hituri, inclusiv Roar, înainte ca Take That să încheie spectacolul fabulos care a inclus fragmente din Shakespeare, momente de balet și un show cu drone care a reflectat dragostea monarhului pentru mediu, culminând cu o balenă albastră care a zburat deasupra castelului, arată Daily Mail.
View this post on Instagram
La final, coriștii de la Capela St George, Castelul Windsor, au cântat deschiderea piesei Never Forget a trupei Take That, care a oferit spectacolului un final înălțător.
Toată familia regală a dansat
Prințul George și prințesa Charlotte au aplaudat alături piesa, înainte ca și regele și regina să danseze pe melodia Shine a trupei Take That. Charles și Camilla au râs și au discutat în timp ce dansau pe tot parcursul concertului, iar Kate, Charlotte și George au intrat și ei în ritm – la fel ca și Ducele și Ducesa de Edinburgh.
William a avut un moment special, surprinzător. El s-a urcat pe scenă pentru a-i aduce un omagiu emoționant tatălui său, spunându-i: „Tată, suntem cu toții foarte mândri de tine” și l-a asigurat că regina Elisabeta este, de asemenea, „foarte mândră” și că privește, cu drag, din cer, weekendul încoronării sale.
View this post on Instagram
În momentul în care William și-a încheiat discursul, a spus: „God Save the King”, mesaj care a fost repetat cu voce tare de zecile de mii de oameni prezenți. Discursul a fost urmat de intonarea imnului național, care a fost cântat de toți cei prezenți, inclusiv de prințul George. Regele Charles a zâmbit și a salutat mulțimea la finalul imnului.
Personajele Muppets, Kermit și Miss Piggy s-au plimbat printre invitați
Chiar înainte ca gazda evenimentului, Hugh Bonneville să prezinte ultimul act, și anume trupa Take That, BBC a transmis imagini din loja regală, unde personajul Kermit din Muppets Show a fluturat un steag în fața unui Duce de Edinburgh care zâmbea amuzat.Regele s-a uitat în stânga sa în timp ce aplauda, înainte ca Bonneville să încheie:
„Și, desigur, vă mulțumim, Maiestățile Voastre, pentru că ne-ați permis să cântăm pentru voi aici. Sperăm sincer că dumneavoastră și broasca v-ați simțit bine”. Camera de filmat a arătat apoi o vedere largă a lojei regale, cu Charles și Camilla zâmbind în timp ce Kermit dădea din cap.
Apariția lui Lionel Richie i-a determinat pe membrii familiei regale să cânte și să se miște pe ritm. Zara și Mike Tindall au putut fi văzuți cântând, iar Ducele de Edinburgh s-a legănat puțin. Interpretarea piesei Easy a stârnit aplauze uriașe din partea regelui și a reginei.
Lionel a declarat că el crede că Regele va aduce o „aromă nouă” și „simțul său uimitor al umorului” în rolul de monarh. Înaintea prestației sale, el a declarat pentru agenția de știri PA: „Cred că va aduce o nouă aromă. O să vă spun sincer, multă lume nu știe acest lucru despre el, dar are un simț al umorului uimitor pe care nu l-am văzut încă, așa că cred că în viitor s-ar putea să vedem o mică parte din acest lucru – și, bineînțeles, incluziune. (…)
El dă o petrecere, gândiți-vă la asta. Este ceva neobișnuit. Înțeleg că nu s-a întâmplat atât de des în care să ai parte de așa ceva după un mare eveniment. Așa că sunt foarte fericit în legătură cu asta. El este foarte liber”, mai arată Daily Mail.
Starul din Top Gun, Tom Cruise, a apărut prin intermediul unui videoclip preînregistrat la concertul de încoronare de la Windsor, numindu-l pe rege „camaradul” său. Apărând în avionul său Warbird în timp ce acesta zbura printre nori, el a spus: „De la pilot la pilot. Majestate, puteți fi oricând camaradul meu de zbor”, înainte de a saluta și de a decola. El a vorbit într-o înregistrare video în care au mai apărut mesaje de la Pierce Brosnan și Bear Grylls.
„A vrut clasice din Ibiza, a fost foarte specific”
Regele și Regina, încoronați sâmbără la Westminster Abbey, au stat și au dansat alături de Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul și Prințesa de Wales, în timp ce prințului Louis, în vârstă de cinci ani, a rămas acasă, pentru că petrecerea încoronării depășea cu mult ora de culcare a acestuia. Așezați alături de părinți, George și Charlotte a avut o seară fantastică, dansând și aplaudând la cântece.
Paloma Faith, Olly Murs, chitaristul rock veteran Steve Winwood și Nicole Scherzinger de la The Pussycat Dolls, precum și artiști de muzică clasică, printre care Andrea Bocelli, bas-baritonul galez Sir Bryn Terfel și pianistul chinez Lang Lang au fost, de asemenea, pe afiș.
Reflectând asupra gândurilor sale legate de familia regală înaintea concertului, gazda Bonneville a declarat: „Cred că fiecare generație va trebui să își facă propria definiție a ceea ce înseamnă monarhia. Și cred că aceasta este provocarea pentru viitor. În lumea noastră în continuă schimbare, unde se situează monarhia? Ce înseamnă aceasta? Vreau să spun că, pentru generația mea și pentru generația părinților mei, a fost liantul care a unit națiunile noastre, iar acest liant va trebui să se schimbe și să evolueze pentru a-și păstra forța pe care a avut-o în trecut”.
DJ-ul de la BBC Radio 1, în culise, înaintea evenimentului a declarat ce muzică i-a cerut regele: „A clasice din Ibiza, a fost foarte specific. Și apoi ne-au cerut să sugerăm câteva cântece, așa că am sugerat trei sau patru, iar el a revenit cu unul dintre ele și acela este cel care a început spectacolul, așa că s-au implicat foarte mult în ceea ce au vrut să cântăm”.
Sursa foto: Instagram , Daily Mail
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook