Simona Ionescu / Redactor Șef

Cine a fost prima iubire a reginei Camilla. Bărbatul o descria ca fiind „foarte atrăgătoare”

Cine a fost prima iubire a reginei Camilla. Bărbatul o descria ca fiind „foarte atrăgătoare”
Și-a văzut visul cu ochii după ce s-a căsătorit cu regele Charles, dar înainte de povestea lor de dragoste, inima reginei Camilla a fost cucerită de un alt bărbat.

A fost prima mare dragoste a reginei Camilla, iar cei doi s-au întâlnit în timpul zilelor de glorie ale reginei Elisabeta. Kevin Burke, bărbatul care a cucerit-o pe soția lui Charles, a plecat din această lume la vârsta de 77 de ani.

Se crede că Burke ar fi murit la începutul acestei luni, dintr-o cauză necunoscută, iar familia sa cere ca în onoarea sa să se facă donații către British Heart Foundation.

Înmormântarea va avea loc luna viitoare. Se crede că regina, care era cunoscută sub numele de Milla Shand, și-ar fi întâlnit prima iubire după o petrecere de prezentare în Knightsbridge, în 1965. Regina și Burke aveau 17 și, respectiv, 19 ani. În anii care au trecut de atunci, Burke a avut numai lucruri minunate de spus despre regină.

„Camilla era extrem de populară și, deși nu era o frumusețe, era atrăgătoare și sexy”

„În fiecare seară, aveam două sau trei cocktailuri la care mergeam și un dans și câteva dansuri din care puteam alege la sfârșit de săptămână la țară.

Regina Camilla e tristă. A murit primul său iubit

A fost cea mai bună distracție și am avut cel mai bun și mai distractiv partener pe care ți l-ai putea dori. Camilla era extrem de populară și, deși nu era o frumusețe, era atrăgătoare și sexy”, a dezvăluit el în biografia lui Jessica Jayne, The Duchess of Cornwall: Camilla’s Stories and Secrets.

„De ce m-a părăsit?”

Din păcate, relația dintre Camilla și fostul iubit s-a încheiat, iar Burke a rămas cu inima frântă. „Am rămas cu Camilla tot acel an. Presupun că eram îndrăgostiți, iar apoi m-a părăsit. De ce? Ei bine, răspunsul scurt este că ea avea un bal la Londra”, a explicat acesta în carte.

După relația cu regina, el s-a căsătorit cu publicista Peta Baker, dar după 14 ani de mariaj, a divorțat în 2001. înainte de a divorța 14 ani mai târziu, în 2001.  S-a îndrăgostit apoi de Luisa Fairey și a devenit tată la 58 de ani. La rândul său, Camilla s-a căsătorit cu Andrew Parker Bowles, în 1973, căruia i-a dăruit doi copii, pe Tom și Laura. Cei doi au divorțat în 1995.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre