Recep Tayyip Erdogan, președintele Turciei, a avut o discuție, duminică, cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin și i-a cerut să înceteze imediat focul de pe frontul din Ucraina și să înceapă negocieri de pace cu vecinii de țară. De asemenea, președintele de la Ankara i-a cerut omologului său rus să deschidă coridoare pentru a permite trecerea convoaielor cu ajutoare umanitare. Liderul turc a insistat ca Putin să înceapă, real, tratativele de pace și să semneze, cât mai repede, un acord în acest sens.
În urma discuției dintre Erdogan și Putin, turcii au transmis un comunicat de presă în care preşedinţia turcă a precizat că liderul de la Ankara i-a spus lui Putin că Turcia este pregătită să contribuie la o rezolvare paşnică a conflictului, adăugând că o încetare a focului ar uşura îngrijorările legate de situaţia umanitară.
„Preşedintele Erdogan şi-a reînnoit apelul de a deschide împreună calea spre pace. Erdogan a subliniat importanţa de a lua măsuri urgente pentru a obţine o încetare a focului, a deschide coridoare umanitare şi a semna un acord de pace”, se precizează în comunicatul oficialilor turci.
Turcia e gata să sprijine Ucraina, inclusiv cu armată
Conform aceluiași document, discuțiile dintre cei doi președinți au vizat și relațiile bilaterale dintre Turcia și Rusia. Așa cum a anunțat deja, Turcia nu va mai permite navelor rusești de război intrarea în Marea Neagră. Și, în plus, turcii au promis oferirea de asistență militară și umanitară Ucrainei.
Săptămâna trecută, președintele ucrainian Volodimir Zelenski, îi mulțumea lui Erdogan pe Twitter: „Îi mulțumesc prietenului meu, președintelui Recep Tayyip Erdogan, și oamenilor pentru sprijinul lor puternic. Interzicerea trecerii navelor de război în Marea Neagră și ajutorul militar și umanitar semnificativ sunt extrem de importante astăzi. Oamenii nu vor uita niciodată asta!”.
Miniștrii chinez și american de Externe au pus țara la cale
De asemenea, ministrul chinez de Externe, Wang Yi, şi omologul său american, Antony Blinken, au discutat, sâmbătă, pe tema războiului dintre Rusia și Ucraina.
„Încurajăm negocierile directe între Rusia şi Ucraina. Sperăm că luptele vor înceta cât mai curând posibil (…) şi că o criză umanitară pe scară largă va fi evitată”, i-a transmis oficialul chinez secretarului de stat american, după cum se precizează în comunicatul Ministerului chinez de Externe.
Wang crede că negocierile între Rusia şi Ucraina vor fi dificile. La rândul său, Blinken a subliniat că lumea „urmăreşte să vadă ce ţări apără principiile fundamentale ale libertăţii, autodeterminării şi suveranităţii”, a arătat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook