Gestul pe care l-a făcut Raed Arafat e demn de toată lauda. Cum s-a comportat medicul într-un avion francez.
Raed Arafat, intervenție de urgență într-un avion francez. Cum s-a sfârșit totul
Cu siguranță Dumnezeu a avut un cuvânt greu de spus atunci când a hotărât ca Raed Arafat să fie unul dintre pasagerii zborului pe ruta Paris-București, din seara trecută. La doar două ore de când avionul a decolat, a intrat într-o zonă cu turbulențe și unui pasager i s-a făcut foarte rău.
Câțiva români care l-au recunoscut de când s-a ambarcat în aeronava Air France, i-au cerut medicului ajutorul, iar acesta a intervenit fără să clipească. Dând dovadă de mult profesionalism și stăpânire de sine, Raed Arafat a reușit să stabilizeze pacientul, apoi le-a explicat celor de la Air France ce au de făcut în continuare pentru ca situația să rămână sub control. Nu se știe cine a filmat intervenția medicului, însă în scurt timp imaginile au ajuns în posesia jurnaliștilor de la Focus Prima TV.
Raed Arafat a anunțat că ne vom confrunta cu valul cinci
Pe de altă parte, directorul Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat a vorbit recent despre valul cinci al pandemiei de coronavirus. Chiar dacă în acest moment nu am ajuns încă la apogeul valului patru. „Dacă nu ne vaccinăm şi mai apar variante, rămânem vulnerabili. Cum suntem acum. Faptul că suntem vulnerabili faţă de alte ţări acum este pentru că virusul a găsit un teren foarte prielnic. 70% nevaccinaţi.
Dacă nu ajungem să ne vaccinăm şi apar alte variante pe care vaccinul poate să le împiedice…şi noi ştim că pot să apară. Dacă virusul găseşte un teren prielnic pentru el, normal că el intră. Fără problemă. Totul depinde de cum ne comportăm noi. Și ce soluţie vrem. Ţările care au ajuns la procent mare de vaccinare, viaţa acolo este foarte aproape de normal”, a declarat Raed Arafat pentru un post de televiziune.
Din Italia a sosit un „medicament-minune”
Ministerul Sănătății ne-a comunicat că a finalizat astăzi, 14 octombrie 2021, repartiția dozelor de anticorpi monoclonali neutralizanţi pentru SARS-CoV-2.
Astfel, un număr de 5206 fiole de anticorpi monoclonali vor ajunge în 134 unități sanitare cu paturi pentru tratarea unui număr de 2603 pacienți.
Repartizarea s-a realizat în conformitate cu deciziile comisiei de boli infecțioase și a ținut cont de rata de infectare la mia de locuitori din localitate, numărul de pacienți internați și cel al personalului medical specializat pentru administrare, disponibil în unitățile sanitare.
Asemenea altor medicaţii antivirale, eficienţa anticorpilor monoclonali depinde de administrarea cât mai precoce după debutul bolii, nu mai târziu de primele 7 zile, când de multe ori replicarea virală a diminuat semnificativ şi începe producerea de anticorpi specifici de către pacient.
Criteriile de administrare ale acestui medicament au fost stabilite tot de către specialiștii comisiei de boli infecțioase a Ministerului Sănătății și sunt cuprinse în Ordinul ministrului interimar al Sănătății de modificare a Anexei la Ordinul ministrului Sănătății nr. 487/2020 pentru aprobarea protocolului de tratament al infecției cu virusul SRAS-Cov-2 publicat în Monitorul Oficial nr 978 din 13 octombrie 2021.
Reamintim că, cele 5206 fiole de anticorpi monoclonali reprezintă o donație a statului italian, ca recunoștință a Regiunii Lombardia pentru ajutorul pe care țara noastră l-a acordat în anul 2020, atunci când a trimis echipe de medici și asistenți medicali care au lucrat în spitale din Brescia și Lecco.
Sursă foto: wowbiz, playtech
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook