Simona Ionescu / Redactor Șef

Ramona Olaru și Cătălin Cazacu se recuceresc reciproc. Ea și-a pus acest costum de baie minuscul, iar el i-a îndeplinit toate dorințele

Ramona Olaru și Cătălin Cazacu se recuceresc reciproc. Ea și-a pus acest costum de baie minuscul, iar el i-a îndeplinit toate dorințele
Relația dintre Ramona Olaru și Cătălin Cazacu a fost cu suișuri cu coborâșuri, dar după ultima ceartă, se pare că cei doi au realizat că orice ar face, dragostea îi va aduce împreună.

După ce s-au împăcat, Ramona Olaru și Cătălin Cazacu și-au promis că nimeni și nimic nu-i va mai putea despărți și au plecat într-o vacanță de cinci stele. E lesne de înțeles pentru toată lumea că sportivul ar face orice pentru ca iubita să-l ierte și, dacă s-ar putea, i-ar putea și luna la picioare, mai ales după ce ea și-a achiziționat cele mai avantajoase costume de baie.

Cei doi îndrăgostiți au decis ca trecerea dintre ani să o parcurgă într-un loc cu totul special, cu mult soare.

“Nu vrem să spunem până nu luăm și biletele”

„Dacă până acum cel mai lung zbor pe care l-am avut a fost de 12-13 ore, probabil acum ajungem la 20 de ore de zbor. O să ne ducem undeva și mai departe. Abia aștept să luăm biletele. Încă nu spunem unde pentru că se lege. Nu vrem să spunem până nu luăm și biletele, pentru că este foarte greu să mai găsești zboruri și să nu ne entuziasmăm prea repede. Sperăm să fie bine. Undeva cu soare pot să spun”, a mai spus Ramona Olaru.

“Se vor întoarce mai repede pentru că au emisiuni”

Din  păcate însă, anul acesta cei doi vor reveni mai repede în România, pentru că sunt așteptați la emisiunile la care ambii sunt angajați. Chiar și așa, cei doi sunt dispuși să se distreze cât mai mult și să intre în noul an cu multă speranță și iubire cât cuprinde.

Acum nu mai sunt „frunză în vânt”

Cu puțin timp în urmă, Cătălin Cazacu a spus că este mult mai răspunzător acum și și-a luat în serios rolul de om muncitor dar și de partener al unei femei atât de frumoase. „Anul trecut eram ușor frunză în vânt. Acum nu mai sunt „frunză în vânt”, acum sunt la program și eu. Dacă nu știți de la 10, la 12 în fiecare zi pe Antena Stars”, a declarat Cătălin Cazacu.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre