Războiul din Ucraina, întreaga lume reacționeaza. S-a decretat legea marțială. Ce se întâmplă în următoarele ore

Războiul din Ucraina, întreaga lume reacționeaza. S-a decretat legea marțială. Ce se întâmplă în următoarele ore
Ucraina spune că peste 40 de soldați și până la 10 civili au fost uciși în timpul invaziei ruse de joi dimineață. Reacțiile internaționale nu au întârziat să apară, iar oficialii români au transmis că va oferi ajutor acestei țări.

Oleksiy Arestovych, un consilier în biroul președintelui ucrainean, a spus că, pe lângă victimele militare, „din câte știu eu, în acest moment sunt câteva morți de civili – până la zece”, anunță  CCN.com. Au apărut pe agenții si rețelele sociale fotografii cu oameni împușcați. Efectele atacului militar sunt vizibile.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a decretat legea marțială. Oamenii fug din țară de teamă. Șoselele sunt pline de mașini, punctele de frontieră sunt foarte aglomerate.

În acest context, oficialii români au avut reacții imediate. „România va oferi ajutor umanitar Ucrainei. Pentru români este foarte important să știe că nu vom fi implicați într-un război în Ucraina, iar România nu a avut niciodată garanții mai mari de securitate decât are acum ca membră a NATO și a UE”, a declarat fostul premier, Florin Cîțu, joi, într-o declarație de presă.

Foto: Explozie uriașă la o bază militară din Ucraina, după declanșarea atacului joi, 24 februarie 2022

Președintele Senatului a mai spus că au venit deja în țară cetățeni români din Ucraina și că informații pe acest subiect vor fi furnizate de Ministerul Afacerilor Externe (MAE). „Nu e niciun pericol pentru cetățenii români. România nu va intra într-un război în Ucraina”, a mai precizat Cîțu.

Și Țările din Europa Centrală au început pregătirile pentru a primi potențial sute de mii de refugiați care fug de luptele din Ucraina. Autoritățile române au anunțat că putem primi 500.000 de refugiați.

Iohannis îi liniștește pe români: „Niciodată nu am fost mai bine protejați”

Consiliului Suprem de Apărare a Țării a fost convocat de urgență, joi, iar la finalul ședinței, președintele Klaus Iohannis a dat asigurări că România nu va fi atrasă în conflictul militar din Ucraina și că niciun român nu trebuie să se teamă pentru siguranța sa și a familiei sale, pentru că România beneficiază de cele mai ample garanții de securitate posibile și că niciodată în istoria noastră nu am fost mai bine protejați în fața oricărei potențiale agresiuni.

„Niciodată în istoria noastră nu am fost mai bine protejați în fața oricărei potențiale agresiuni”, a punctat președintele. Klaus Iohannis a mai garantat că România este pregătită să facă față oricăror consecințe economice și umanitare pe care le-ar putea genera un eventual conflict de durată între Rusia și Ucraina.

„România condamnă ferm agresiunea complet nejustificată, ilegală și neprovocată a armatei ruse împotriva Ucrainei, care pune în pericol nenumărate vieți omenești. În ultimele săptămâni, Statele Unite ale Americii, NATO, Uniunea Europeană și întreaga comunitate a statelor democratice au făcut tot posibilul ca diplomația să prevaleze.

România a fost puternic implicată în adoptarea tuturor deciziilor la nivel aliat și european și a pledat întotdeauna pentru continuarea dialogului în vederea detensionării situației de la granițele Ucrainei. Niciodată nu este însă prea târziu ca vocea rațiunii să învingă. Singura soluție de a depăși cu bine această gravă criză este cea diplomatică.  (…)

Încă din 26 ianuarie, în ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, am analizat toate scenariile posibile și am luat măsurile necesare pentru a fi pregătiți indiferent de evoluția situației. Am discutat și acum, în cadrul ședinței de astăzi a CSAT despre ultimele evoluții și măsurile care trebuie luate urgent pentru a răspunde acestei situații de criză majoră”, a mai declarat președintele României.

Întreaga lume reacționează la războiul din Ucraina

Înainte de bombardamente, Rusia a suspendat circulația navelor comerciale în Marea Azov, dar și-a păstrat porturile din Marea Neagră deschise pentru navigație.  De asemenea, tancurile au blocat strâmtoarea Kerci, între Marea Neagră și Marea Azov. Trupe rusești au ocupat Insula Șerpilor, a anunțat în exclusivitate evz.ro, conform unor surse israeliene.

De asemenea, Ucraina a cerut Turciei să închidă strâmtorile Bosfor și Dardanele, care duc de la Marea Mediterană la Marea Neagră, la navele rusești.

Foto: Ruinele unui punct de control al Politiei de frontieră din regiunea Kiev

În contextul în care Moldova a declarat stare de urgență în urma incidentelor din țara vecină, joi, oficialii Uniunii Europeane au declarat că vor impune noi sancțiuni Rusiei.  S-a menționat că UE va îngheța activele și va opri accesul băncilor rusești la piața financiară europeană și va viza „interesele Kremlinului”.

Și președintele american Joe Biden a declarat că Statele Unite și aliații săi vor impune „sancțiuni severe” Rusiei. Acesta se pregătește să se întâlnească cu omologii G7 pentru a stabili un răspuns la bombardamentele de joi dimineață.

Totodată, ambasadorii NATO au programat o întâlnire de urgență joi, în timp ce Consiliul de Securitate al ONU va discuta o rezoluție de condamnare a invaziei.

Diseară, la ora 19,00 (21.00 ora României), la Bruxelles are loc Summitul extraordinar. Subiectul principal pe ordinea de zi este evoluția și modul prin care poate fi protejată „o ordine internaţională” după atacul Rusiei asupra Ucrainiei.

Cealaltă mare putere globală, China, a repetat apelurile la dialog pentru rezolvarea crizei din Ucraina, în timp ce a refuzat să critice atacul Rusiei și acuzând SUA și aliații săi că au înrăutățit situația.

Sursa foto: Facebook