Poate că este de vină pandemia ori se plictisesc de au ajuns să se certe până și intelectualii.
Războiul intelectualilor. S-au luat la ”bătaie” de la Klaus Iohannis
Un text pe care poetul Mircea Dinescu (70 de ani) l-a dedicat președintelui Klaus Iohannis, premierului Ludovic Orban și șefului DSU, Raed Arafat, l-a determinat pe Cristian Tudor Popescu (CTP), 64 de ani, să ia atitudine împotriva fostului său asociat.
Într-un editorial, intitulat „Mircea Dinescu nu se mai face că lucrează”, pe care l-a publicat pe site-ul Republica.ro, Cristian Tudor Popescu a anunțat că nu îl mai leagă nimic de cel împreună cu care, în urmă cu mulți ani, a condus ziarul „Gândul”. De altfel, susține CTP, în editorial, nici la acel moment, când lucrau împreună, nu avea prea multe în comun cu Mircea Dinescu.
”Am fost asociați vreme de un an la «Gândul», dar un contact omenesc, sufletesc, dincolo de discuțiile privind ziarul, nu am avut niciodată. La despărțire, am spus doar atât: «Nu fac parte din filmul în care joacă Mircea Dinescu». N-am făcut parte încă de la început”, a scris CTP.
Jurnalistul a precizat că, de-a lungul vremii, a trecut cu vederea foarte multe lucruri în relația pe care a avut-o cu poetul, datorită faptului că acesta a fost unul dintre puținii disidenți care s-au opus regimului Ceaușescu.
El a precizat, în editorialul pe care l-a publicat, că acest text, recitat de Mircea Dinescu, intitulat „Scrisoarea a III-a, către șahinşahul de la Cotroceni”, l-a făcut să privească în gol și să se simtă obosit de „urâciunea și mizeria umană” pe care a fost nevoit să o suporte în ultima perioadă.
„Nu ştiu câtă vreme am rămas privind în perete după ce am citit textul recitat de Mircea Dinescu pe net, intitulat eminescoid «Scrisoarea a III-a, către șahinşahul de la Cotroceni». Apoi, am dat un singur telefon, lui Andrei Pleşu. Am criticat pe bază de logică şi bun-simţ măsura autorităţilor de a închide pieţele de incintă. Mi se pare negândită şi nepotrivită. Dar ce spune disidentul Dinescu, luptătorul împotriva naţional-socialismului, nazismului ceauşist, nu sunt în stare decât să transcriu, ca să citiţi. Poate şi pentru că am obosit de atâta urâciune şi mizerie umană câtă a trebuit să înghit în ultima vreme”, a mai scris CTP.
Ce a spus Mircea Dinescu
„Domnule Klaus Iohannis, Obiceiul strămoșilor iohannieni de a da afară micii negustori și târgoveții valahi din cetatea Sibiului înainte de apusul soarelui, să le fie sașilor somnul lin și porțile zăvorâte, văd că l-ați extins în această iarnă dând afară românii din piețele românești chiar în timpul zilei. Nu e de mirare că un lucru nevolnic atât de bine făcut i-a entuziasmat și pe semi-ungurul Ludovic Orban, și pe arabul fugit de acasă Raed Arafat ca să nu-l mai pun la socoteală pe tătarul Nelu, răspunzător cu număratul morților la ora micului dejun”, spune Mircea Dinescu.
După ce CTP l-a atacat, Mircea Dinescu a răspuns și el cu un text acid.
„CTP-ul se hotărî și el să se despartă de mine nu înainte însă de a-i fi dat lui tata Pleșu un telefon de a-l lua spre martor la divorț. Cum ar veni: hai să divorțăm dacă tot nu ne-am luat. Jurnalistul care i-a primit în anii 1990 pe Ninel cu magiunul solidarității cică se desolidarizează de subsemnatul până în pragul gropii de mila lui Iohannis deși nu bănuiam că organul său poate secreta și compasiune. Așa cum nu te poți împrieteni cu o știucă săracă pusă pe frânghie la uscat mărturisesc că n-am reușit să execut vreo îmbrățișare fraternă cu Cristian Tudor Popescu în viața mea.
Asociați fiind la ziarul Gândul m-a invitat o singură dată la el acasă, conducând ca un masochist o Dacie ponosită, pe lângă care treceau în trombă tot felul de mașini bengoase, până am ajuns am observat cum își încarcă bateriile cu ura luptei de clasă. În căsuța lui de creație mi-a arătat templul lui subteran unde-și elaborează blestemele.
Trăgând un chepeng am coborât pe o scară de fier beton într-o cavernă cu o masă mizeră la care geniul pustiu și sărac își producea veninul.
Dacă nu l-aș fi văzut depunând un mărunțiș rămas de pe urma privatizării ziarului Scânteia în valoare de vreo 300.000 de dolari, ca să devină acționarul majoritar al jurnalului Gândul, poate că i-aș fi plâns de milă. Mi-am păstrat însă lacrimile pentru mine care cu greu obținusem un împrumut pentru 20% din acea afacere de publiciști miopi. Atunci mi-am dat seama că eu sunt proletarul și el împăratul în trening, care practică eliminarea ca pe un hobby după orele de tenis. I-aș recomanda că mult mai sănătos ar fi să se despartă de sine însuși fiindcă de mine se poate considera despărțit încă de la naștere”, a spus poetul Mircea Dinescu.
Suferințele unui jurnalist TVR: ”Fiul meu este hrănit cu paiul!”
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook