Potrivit infoactual.ro, serviciul de presă al Primăriei Capitalei a punctat ferm că vina aparține copilului de 6 ani (n. PMB susține că are 7 ani), care s-ar fi jucat cu obiectul de artă. Chiar și în aceste circumstanțe, statueta, cu o greutate de zeci de kilograme, amplasată într-un loc public trebuie să fie asigurată temeinic, portivit normelor europene, astfel încât un astfel de accident să nu aibă loc.
Reacția PMB:
„Luni, 22 august 2022, în jurul orei 13.40, în holul de la intrarea principală în sediul Primăriei Municipiului București, a avut loc un accident implicând un copil de 7 ani, însoțit de tatăl său, care venise la primărie pentru rezolvarea unei probleme.
Conform informațiilor furnizate de martori, copilul s-a urcat pe una dintre coloanele decorative din hol și a căzut împreună cu coloana, suferind traumatisme. La intervenția angajaților PMB, el a fost preluat în mai puțin de 5 minute de o ambulanță, fiind dus imediat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”. La momentul urcării în ambulanță, copilul era conștient. Reprezentanții Primăriei Capitalei au luat legătura cu spitalul, obținând confirmarea faptului că victima accidentului se află în grija medicilor din spital.
Menționăm că în holul unde a avut loc accidentul există două coloane decorative, lucrări de artă plastică monumentală, expuse acolo începând cu anul 2016. Pentru elucidarea împrejurărilor accidentului va fi făcută o anchetă administrativă în cadrul Primăriei Capitalei, în paralel cu ancheta deja demarată de poliție.”, a transmis biroul de presă subordonat lui Nicușor Dan.
În 2016, în funcția de primar general se afla Gabriela Firea, pe care Nicușor Dan o acuză, acum, indirect, prin biroul de presă, că ea e „autorul moral” al accidentului.
Evident, și de această dată tragedia este transformată într-o luptă politică, în loc să fie o lecție învățată, titrează infoactual.ro.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook