Simona Ionescu / Redactor Șef

Regele Mihai și Regina Ana, o poveste de dragoste ca în basme. 72 de ani de la căsătoria lor

Regele Mihai și Regina Ana, o poveste de dragoste ca în basme. 72 de ani de la căsătoria lor
În urmă cu 72de ani, la 10 iunie 1948, Regele Mihai I se căsătorea cu Ana de Bourbon-Parma, Regina care i-a stat apoi alături o viață. Povestea lor de dragoste ca în basme a durat aproape șapte decenii, până când moartea i-a despărțit.

Astăzi, 10 iunie, se împlinesc 72 de ani de când Regele Mihai I se căsătorea cu Ana de Bourbon-Parma, regina care i-a stat apoi alături o viață.

Regele Mihai și Regina Ana, o poveste de dragoste ca în basme

Nunta a avut în Grecia, la invitaţia Regelui Pavlov şi a Reginei Frederica ai Greciei. A fost o căsătorie care se făcea sub auspicii vitrege pentru cei doi tineri, atât din punct de vedere istoric, cât și religios, dar povestea lor de dragoste a durat aproape șapte decenii, până când, așa cum spun jurămintele, moartea i-a despărțit, scrie digi24.ro.

Ana de Bourbon-Parma a intrat în familia regală a României într-un moment crunt din istoria României. În ţară se aflau 1 milion de soldați sovietici, ca forţă de ocupaţie.

Dacă în 1948, societatea românească nu ar fi trăit tragedia sovietizării, căsătoria sa cu regele Mihai ar fi avut loc la Bucureşti şi ar fi fost celebrată cu bucurie de întreaga naţiune. Toate rapoartele diplomatice ale vremii, dar şi mărturiile contemporanilor arată cât de iubit şi popular era Regele, iar simpatia s-ar fi răsfrânt fără îndoială și asupra logodnicei. Abdicarea forţată şi exilul au făcut însă ca nunta să aibă loc în Grecia, unde monarh era unchiul Regelui Mihai, iar cei doi tineri să-şi înceapă căsnicia în condiţii de-a dreptul modeste. Regina Ana a devenit un personaj familiar în România abia după 1989.

Cum s-au cunoscut Regele Mihai I si Ana de Burbon-Parma

Regele şi Regina s-au văzut pentru prima oară la Londra, în noiembrie 1947, cu ocazia căsătoriei Principesei Elisabeta a II-a a Marii Britanii cu Principele Philip, duce de Edinburgh. Iar Regele Mihai I i-a cerut mâna principesei Ana de Bourbon-Parma la numai o săptămână de la prima lor întâlnire.

La un dineu, o cunoaşte pe tânăra Principesă Ana de Bourbon Parma. Şi apoi, graţie unei seri la film cu tinerii din familie, se împrietenesc.

Devotamentul faţă de ţară, simţul datoriei şi sprijinul logodnicei sale l-au determinat pe rege să se întoarcă în România după încoronarea Reginei Elisabeta. A urmat însă abdicarea forţată din 30 decembrie 1947.

“Nu l-am revăzut pe Rege până în luna mai a anului 1948. Atunci m-a întrebat dacă sunt pregătită să împart viaţa cu el, în exil şi am răspuns: da”, a povestit, peste ani, Regina Ana.

Așa se face că Regina Ana a fost o regină în exil. A călcat pe pământ românesc abia la sărbătoarea de Paşti din 1992.

Povestea lor de dragoste ca în basme a durat aproape șapte decenii, până când moartea i-a despărțit. Regina Ana a decedat pe 1 august 2016, iar Regele Mihai I ne-a părăsit pe 5 decembrie 2017. Împreună au avut 5 fete: Margareta, Elena, Irina, Sofia şi Maria. (Sursa: digi24.ro) (Foto: familiaregala.ro)

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre