Regizorul care a distribuit-o pe Mădălina Ghenea dezbrăcată, se duce la Oscaruri

Regizorul care a distribuit-o pe Mădălina Ghenea dezbrăcată, se duce la Oscaruri
Toată planeta a savurat scena în care Mădălina Ghenea, considerată una din cele mai frumoase femei din lume, apare nud, în piscină. Filmul Youth al lui Paolo Sorrentino a fost lansat în 2015. Memorabila scenă e rememorată și în prezent.

Acum, regizorul italian care a profitat de frumusețea româncei se bate pentru un premiu Oscar. Ultimul film al lui Paolo Sorrentino, E stata la mano di Dio (Mâna lui Dumnezeu), va reprezenta Italia la cea de-a 94-a ediţie a premiilor Oscar din 2022, a anunţat comisia de selecţie a Asociaţiei Naţionale a Industriei Cinematografice (ANICA) din Italia, relatează EFE.

Născut la Napoli în 1970, Paolo Sorrentino a mai câştigat premiul Oscar pentru cel mai bun film străin în 2014 cu La Grande Bellezza.

Anul viitor, el va concura cu  ultimul său film. E stata la mano di Dio a câştigat deja Marele Premiu al Juriului, la cea de-a 78-a ediţie a Festivalului de la Veneţia. De asemenea, protagonistul filmului, Filippo Scotti, a câştigat premiul Marcello Mastroianni pentru cel mai bun actor debutant.

Sorrentino speră să fie ales pe lista celor 15 lungmetraje preselectate de Academia Americană de Film pentru a concura la categoria cel mai bun film internaţional. Selecția finală va fi anunţată în data de  21 decembrie. Ulterior, cei cinci mari finalişti vor fi anunţaţi în februarie 2022. Ceremonia de decernare a premiilor Oscar va avea loc pe 27 martie 2022 la Los Angeles.

Cel mai personal film al lui Sorrentino. Regizorul își povestește adolescența

După Il Divo și La Grande Bellezza, cunoscutul regizor italian a regizat seriile Young Pope ( Tânărul Papă) și The New Pope ( Noul Papă), care, de asemenea, s-au bucurat de un maxim succes. Ca de altfel toate filmele sale.

Despre E stata la mano di Dio se spune că este filmul cel mai personal al regizorului napolitan. Acesta îşi rememorează adolescenţa şi pierderea tragică a părinţilor, din cauza unei scurgeri toxice de gaze din care el a scăpat, deoarece era plecat să vadă un meci al lui Diego Armando Maradona.

„În copilărie, viitorul ni se pare întunecat. Clătinându-ne între bucurii și necazuri, ne simțim inadecvați. Dar viitorul este înapoi acolo. Trebuie să așteptăm și să căutăm. Apoi vine. Și poate fi frumos. Despre asta vorbește Mâna lui Dumnezeu. Fără trucuri, aceasta este povestea mea și, probabil, și a ta”, a mărturisit regizorul Paolo Sorrentino într-o postare pe Instagram.

E stata la mano di Dio, care îl are în distribuţie pe unul dintre actorii săi preferați, Toni Servillo, va ajunge în cinematografele din Italia la 24 noiembrie. Filmul va fi preluat și difuzat și de Netflix, va putea fi vizionat începând cu data de 15 decembrie.

Sursa foto. Instagram