Leonard Miron a trecut prin momente dificile, după ce a aflat că are cancer. Însă, o altă suferință îl macină.
Ce îl macină pe Leonard Miron după ce a scăpat de cancer
Fosta vedetă tv Leonard Miron (51 de ani) a fost invitat la emisiunea „Showbiz Report”, de la Antena Stars. Se află în Anglia, unde și-a refăcut viața.
A scăpat de un cancer de pancreas, însă Leonard Miron a mărturisit că se confruntă cu o altă boală cumplită, dar de data aceasta are suportul moral al lui Miguel, partenerul de viață.
După ce a fost diagnosticat cu cancer, Leonard Miron s-a afundat într-o depresie cruntă, care i-a dat viața peste cap. Oricum suferea de depresie, după ce a fost criticat că a mărturisit că este gay.
„Depresia nu este un lucru cu care să glumești, mai ales când o ai. Eu am trecut prin momente în care nu îmi dădeam seama că sunt deprimat. Am apelat la ajutor specializat. A trebuit să am pe cineva care să mă tragă de mânecă să îmi spună că unele lucruri pe care le fac, sau nu le mai fac, nu sunt ok. Depresia este un lucru extrem de serios și fiecare dintre noi trebuie să fim atenți la acest lucru. A fost un moment greu când am aflat că sunt bolnav. (…) Ne completăm foarte mult unul pe celălalt. El este cel care mă calmează. Nu mă mai supăr acum, pentru că sunt de părere că nu trebuie să fiu judecat de cei care nu își respectă femeile și care divorțează de 3-4 ori. Nu mă pune pe mine la colț pentru alegerile mele personale, câte vreme viața ta e făcută praf”, a declarat Leonard Miron, la „Showbiz Report”.
Leonard Miron a fost prezentator tv
Leonard Miron și Miguel s-au cunoscut în urma unei ediții Eurovision: „El urmăreşte foarte mult Eurovision, dacă îl întrebi, ştie tot. Eu am prezentat concursul. M-a contactat… brunet, înalt, jumătate englez, jumătate spaniol… şi asta a fost”, a povestit Leonard Miron.
„Înainte de Miguel am avut o relatie de opt ani și una de 4 ani. Întâlnirea cu el mi-a dat o stabilitate. Atunci m-am hotarât să plec. Am aplicat pentru o slujbă, am fost doi ani în Egipt, apoi am zburat”, a explicat Leonard Miron.
Leonard Miron s-a născut în Galați, pe 11 aprilie 1969, a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București și a lucrat în mass-media chiar din timpul facultății.
A prezentat numeroase emisiuni la TVR, printre care: Viața școlii, Care pe care, Veniți cu noi pe programul doi, Sănătate pentru toți, Practic matinal, Miezul zilei și Vitrina lui Leo. A fost prezentator al unor festivaluri precum Mamaia, Callatis (Dopo festival), Cerbul de Aur sau Eurovision. Vorbește fluent limbile engleză și franceză, precum și germană și spaniolă.
Cum arată cele mai frumoase mici prințese din Europa. Când vor crește vor avea supuși
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook