Simona Ionescu / Redactor Șef

Cum arată azi cântărețul Tarkan, interpretul hit-ului „Dudu”. S-a căsătorit cu una dintre fanele lui

Cum arată azi cântărețul Tarkan, interpretul hit-ului „Dudu”. S-a căsătorit cu una dintre fanele lui
Tarkan făcea furori în anii `90 și 2000 cu hit-urile sale „Dudu” și „Şikidim/ Kiss Kiss” și toată lumea îl adora, iar multe doamne și domnișoare suspinau după el. Azi, celebrul cântăreț turc este căsătorit cu una dintre fanele lui, care l-a făcut și tată.

Melodiile lui Tarkan erau fredonate de fani din întreaga lume în anii `90 și 2000. Mulți pantofi au fost tociți în cluburi și la petreceri pe ritmurile hit-urilor precum „Dudu” și „Şikidim/ Kiss Kiss”, iar cântărețul turc era unul dintre cei mai râvniți bărbați din lume. 

Ajuns azi la 52 de ani, cântărețul nu și-a pierdut farmecul de altădată, ba chiar și l-a păstrat cu succes. Practic, Tarkan arată la fel de bine ca în perioada lui de glorie, iar ochii lui verzi care au cucerit inimi continuă să emane același magnetism ca întotdeauna. 

Tarkan s-a căsătorit cu o fană 

Cu toate că la un moment dat au existat zvonuri în ceea ce privește orientarea lui sexuală, Tarkan a luat o decizie la care puțini se așteptau: s-a căsătorit cu una dintre fanele lui. Pe 29 aprilie 2016, Tarkan s-a căsătorit cu iubita sa de lungă durată, Pınar Dilek.

Cum arată azi cântărețul Tarkan, interpretul hit-ului „Dudu”. S-a căsătorit cu una dintre fanele lui
Tarkan, alături de soție și de fiica sa

Cei doi s-au întâlnit în 2011, după un concert în Germania. Dilek fusese fană a lui Tarkan cu mult timp înainte ca ei să se cunoască. Pe 12 iulie 2018, cuplul a avut primul lor copil, o fiică pe nume Liya.

Anunțul a fost făcut chiar de artist pe un cont de socializare. 

„Fata noastră, Liya, a venit pe această lume. Viața mea s-a născut ca soarele. Trecem printre niște emoții atât de frumoase că nu pot fi descrise în cuvinte”, a scris Tarkan, alături de o imagine cu fetița. 

Pregătește un turneu în Europa 

Deși la un moment dat a făcut o pauză muzicală, Tarkan nu a renunțat la marea sa pasiune. Artistul turc continuă să susțină concerte în Turcia, iar recent a anunțat că anul acesta va susține un turneu în Europa, începând cu luna aprilie. Printre orașele unde va cânta, se numără Londra, Berlin, Viena, dar și Rotterdam.

În anii 2000, numeroasele albume și single-uri ale lui Tarkan s-au vândut atât în țară, cât și în străinătate, deși unele dintre ele nu au fost lansate la nivel global. De exemplu, albumul său „Karma” a fost exportat în Rusia în cantități mari, iar el a devenit cel mai bine vândut artist non-rus din țară.

În ciuda succesului global al albumelor și single-urilor sale originale în limba turcă, Tarkan nu a reușit să obțină același succes cu lucrările sale în limba engleză.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre