Simona Ionescu / Redactor Șef

Printre cei care suferă enorm după Gabriel Cotabiță se numără și Ioana Tufaru Gabriel Cotabiță Tufaru. Fiica regretatei Anda Călugăreanu a povestit că celebrul artist a fost preferatul ei, iar în adolescență a fost îndrăgostită de vedetă.

Fura flori de la Anda Călugăreanu ca să i le dea lui Cotabiță

Ioana Tufaru Gabriel Cotabiță Tufaru suferă enorm după Gabriel Cotabiță, dar i-au rămas amintirile pe care nu le va uita niciodată. Fiica Andei Călugăreanu susține că are autografe de la artist, precum și casete și discuri și și-a amintit cum fura flori din cabina mamei, pentru a le da cântărețului.

„A fost primul artist care mi-a plăcut, pot spune chiar că eram îndrăgostită de el… Nu pot uita verile cu turnee la mare, alături de mama mea, iar Gabi era cu ea în spectacole. (…) Eram la Eforie Nord (țin minte parcă a fost ieri), spectacolul se numea “Un concert de zile mari”.

„Îl adoram, îi ziceam mamei să nu plecăm, să stăm să-l văd și eu cântând”

ioana tufaru si cotabita1
Ioana Tufaru a fost îndrăgostită de Cotabiță

În spectacol foarte mulți artiști, printre care și mama mea, și Gabi care, în toate spectacolele intra ultimul, el încheia. Eu, care îl adoram, îi ziceam mamei să nu plecăm, să stăm să-l văd și eu cântând.

Stăteam … îi furam mamei flori din cabină și mă urcam pe scenă și i le dădeam lui. Când ieșea de pe scenă, îi spunea mamei “Uite, Anduta, asta mică îți fură florile și mi le aduce mie”. Și mama îi spunea? Eu ce să-i fac dacă te iubește!”, a povestit Ioana Tufaru pentru Fanatik.

„Ultima dată l-am văzut acum doi ani”

Ioana susține că ultima dată l-a văzut pe Gabi Cotabiță cu doi ani în urmă, la Teatrul Tănase, unde fusese invitat să cânte.

„M-a întrebat ce fac, l-am rugat să facem o poză și mi-a spus să nu mă supăr, dar este foarte obosit și facem data viitoare când ne vedem! Nu m-am supărat, evident!

Mi s-a părut chiar cum spunea, obosit, dar trebuie să spun că a stat pe scenă 45 de minute și că a făcut o prestație live (cu orchestra Teatrului). Probabil că fiind după boală, îl obosea acest lucru!”, a povestit Ioana.

Ioana Tufaru a fost profund marcată de Gabriel Cotabiță încă din adolescență. Fiica celebrei Anda Călugăreanu mărturisește că Ioana Tufaru și Gabriel Cotabiță au o poveste emoționantă din perioada tinereții sale. Chiar fura flori din cabina mamei pentru a le oferi artistului. Ioana Tufaru păstrează cu grijă autografe, casete și discuri ca mărturii ale acestei pasiuni din trecut care nu va fi niciodată uităti. Ioana Tufaru, fiica Andei Călugăreanu, neputincioasă în fața problemelor. Băiatul ei a ajuns bătaia de joc a colegilor.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre