Fost dependent de droguri, boxerul Mike Tyson a vorbit deschis într-un interviu pentru revista Loaded despre lupta sa cu stupefiantele.
„Un plan de tratament ar trebui să fie normal pentru orice bărbat”
Celebrul boxer american, în vârstă de 58 de ani a dat explicații despre terapia cu testosteron pe care o folosește și „concepțiile greșite” din jurul acesteia.
Sportivul a menționat că această terapie l-a ajutat fizic și psihic. „De la vârsta de 30 de ani, testosteronul scade, indiferent cât de sănătos ești. Iar acest lucru nu afectează doar fizicul, ci și starea de spirit. De aceea, un plan de tratament ar trebui să fie normal pentru orice bărbat”, a spus Tyson.
„Îmi înțeleg factorii declanșatori și de ce mă autosabotez”
Pe de altă parte, Tyson a menționat că folosește „instrumente mai bune” care-l ajută să-și păstreze sănătatea mentală după ce a depășit dependența de droguri. „Am instrumente mai bune pentru bunăstarea mea mentală.
Am învățat multe de-a lungul anilor, fiind un fost dependent de droguri. Îmi înțeleg factorii declanșatori și de ce mă autosabotez. Când sunt sincer cu mine, mă simt minunat.
Cred că mulți oameni vor să dea vina pe alții pentru problemele lor, fără să-și dea seama că sunt parte din propria lor poveste. Dar acest lucru este posibil doar dacă ești sincer cu tine însuți cu privire la modul în care ai ajuns unde ești acum”, a mai spus Tyson.
„Am fost un nimeni care a vrut să fie cineva. Am vrut totul”
Mike a dat acest interviu la doar câteva zile după ce a recunoscut că nu și-ar dori ca cineva să trăiască viața controversată pe care a avut-o el. Invitat în podcastul All the Smoke Fight, Tyson, considerat cândva „cel mai rău om de pe planetă” a spus că faima l-a motivat în viață.
„De aceea mă antrenam atât de greu. Am fost un nimeni care a vrut să fie cineva. Am vrut totul. Am vrut să fiu cel mai mare luptător”, a mărturisit sportivul. Boxerul a rămas orfan de mamă când era adolescent, a făcut închisoare la 20 de ani și a fost căsătorit de trei ori, având șapte copii.
„Vreau doar să evadez”
„Întreaga mea viață a fost o pierdere, am fost un eșec. Vreau doar să evadez. Sunt foarte jenat de mine și de viața mea”, a declarat el pentru USA Today în 2005. De asemenea, acesta a menționat că dieta a fost de vină pentru faptul că a făcut ulcer, dar e bucuros să s-a vindecat.
„Mâncam prea multă mâncare proastă și alte chestii, și m-am îmbolnăvit”, a declarat el în exclusivitate pentru DailyMail.com. Tyson a spus că acum evită alimentele procesate și „mănâncă foarte curat”.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook