Simona Ionescu / Redactor Șef

Moartea lui Matthew Perry, un șoc în cinematografie. Starul din F.R.I.E.N.D.S. omagiat de actori

Moartea lui Matthew Perry, un șoc în cinematografie. Starul din F.R.I.E.N.D.S. omagiat de actori
STARUL DIN "FRIENDS" MATTHEW PERRY A MURIT, LA 54 DE ANI. Se pare că actorul s-a înecat.

Apar mai multe detalii despre circumstanțele în care a murit Matthew Perry. Sursele spun că acesta a murit în propria casă, după o activitate fizică, sâmbătă dimineață.

Matthew s-a întors acasă în cursul dimineții, după o partidă de 2 ore de pickleball, și că și-a trimis asistentul să rezolve ceva în oraș. Când asistentul s-a întors, după aproximativ două ore, l-a descoperit pe Matthew fără suflare și a sunat la numărul de urgență, 911.

Moartea este anchetată de polițiști

Nu este clar dacă ceea ce făcea Matthew înainte de deces a jucat vreun rol în moartea sa. În acest moment, ancheta privind moartea sa este în curs de desfășurare, declară poliția din Los Angeles.

Surse din cadrul poliției au dezvăluit presei că actorul a fost găsit sâmbătă într-o casă din zona L.A. unde se pare că s-a înecat. Medicii care au intervenit au constatat un stop cardiac.

Deși Perry s-a luptat de-a lungul anilor cu dependența de substanțe interzise și alcool, oamenii legii nu au găsit droguri la fața locului. Poliția, de asemenea, exclude varianta unei crime.

Adio, Chandler Bing!

Perry este cunoscut pentru rolul lui Chandler Bing din serialul de succes din anii ’90, Friends (Prieteni) care a rulat timp de 10 sezoane. Acesta a apărut în toate cele 234 de episoade ale show-ului de megasucces.

Personajul său a fost un favorit al fanilor, la fel ca și interpretarea – manierele și replicile sale au continuat să fie recreate și parodiate de fanii din întreaga lume.

NBC, rețeaua care a difuzat Friends, a declarat: „A adus atât de multă bucurie pentru sute de milioane de oameni din întreaga lume cu sincronizarea sa comică perfectă și inteligența sa ironică. Moștenirea lui va dăinui prin nenumărate generații”.

Contul oficial Friends de pe X, cunoscut anterior sub numele de Twitter, a împărtășit: „Suntem devastați să aflăm de moartea lui Matthew Perry. A fost un adevărat dar pentru noi toți. Inima noastră este alături de familia sa, de cei dragi și de toți fanii săi.”

„Vă rog să îi citiți cartea!”

Actrița Selma Blair a scris pe Instagram că Perry a fost „cel mai vechi prieten al meu”.

„Cu toții l-am iubit pe Matthew Perry, iar eu în mod special. În fiecare zi”, a scris Blair. „L-am iubit necondiționat. Și el pe mine. Și eu sunt distrusă. Cu inima frântă. Vise plăcute Matty. Vise plăcute.”

Mira Sorvino, care a jucat cu Perry în filmul Parallel Lives din 1994, a scris pe X: „Oh, nu!!!! Matthew Perry!!! Suflet dulce și tulburat!!! Să-ți găsești pacea și fericirea în Rai, făcându-i pe toți să râdă cu inteligența ta singulară!!!”

Actorul Paget Brewster, care a interpretat-o pe Kathy, prietena lui Chandler în sezonul patru din Friends, a scris pe X: „A fost adorabil cu mine în Friends și de fiecare dată când l-am văzut în deceniile următoare. Vă rog să-i citiți cartea. A fost moștenirea lui să ajute. Totuși, nu se va odihni în pace. Este deja prea ocupat să-i facă pe toți să râdă acolo sus”.

Prezentatorul Piers Morgan l-a numit pe Perry „un mare actor, dar, după cum a recunoscut, un tip foarte chinuit. Recenta sa autobiografie despre viața sa devastată de dependență a fost una dintre cele mai puternice, sincere și revelatoare pe care le-am citit vreodată”, a declarat acesta.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre