I-a cântat președintelui Kennedy, acum își duce zilele în azil. Este unul dintre marii artiști ai României, i se spune omul orchestră

A avut ocazia să-i cânte președintelui Kennedy, cu puțin timp înainte de a fi asasinat, dar și lui Gorbaciov și Ceaușescu. De câțiva ani, Ion Lăceanu, cunoscut ca și omul orchestră, pentru că știe să cânte la nouă instrumente (dar și la solzi de pește și frunză), trăiește într-un azil.

Artistul a luat această decizie după ce a soția a plecat la cele veșnice. Casa i se părea mult prea mare și n-a vrut să-și împovăreze fiul. Și atunci a hotărât că cel mai bine pentru el ar fi dacă ar sta lângă oameni de aceeași vârstă, care i-au devenit prieteni. Nu se plânge, are condiții bune, nici cu mâncarea nu sunt probleme, cu sănătatea este „satisfăcător”, iar băiatul îl vizitează mereu. Dar nu e zi în care să nu-i fie dor de casa lui, de scenă și de spectacole. Și cel mai mult îl doare că a fost uitat de prietenii artiști.

„Am stat o vreme și singur, nu e bine, am vrut să fiu și eu supravegheat”

„(…) Nu am cum să cânt, trebuie să fiu acompaniat, îmi trebuie orchestră. Singur, de nebun, așa, cum să cânt? Nu are efect. Și nici nu am cui să îi cânt, aici sunt mulți foarte bătrâni. Mi-e dor de spectacole, da, mi-e dor, dar n-am ce să fac, asta e! Aici m-a adus fiul meu, aici e locul meu acum, căci, după decesul soției, nu-mi găseam locul niciunde. Am stat o vreme și singur, nu e bine, am vrut și eu să fiu supravegheat.

„Dacă au tăcut, înseamnă ceva…”

S-a așternut tăcerea. Din când în când, mai mă sună câte cineva. Tăcerea înseamnă ceva… Dacă au tăcut, înseamnă ceva… Aici, la azil, nu am cântat niciodată și nici nu am să cânt, nici n-aș putea. Fără orchestră, n-ar avea niciun farmec”, a declarat Ion Lăceanu, pentru Impact.

„Fiul meu mă vizitează foarte des, el mai îmi cumpără tot ce e nevoie, și acoperă cheltuielile suplimentare”

La azil plătește în jur de 3000 de lei, iar tot ce mai are nevoie primește de la fiul său. „Mâncarea aici este satisfăcătoare, avem trei mese pe zi, dacă ne e foame, între mese, mai primim fructe sau câte o prăjitură, nu mă plâng. Am nimerit bine, este un loc curat, există respect. Aici, taxa lunară costă cam 3.000 de lei, cu totul, poate un pic mai mult, dar am o pensie de peste 3.000 de lei, după o viață de muncă, este binișor, nu e rău.

„Casa devenise prea mare și prea goală fără ea”

Alți artiști au pensie mică, de vreo 1.400 de lei, pentru că au lucrat la negru. Eu dorm liniștit, mi-am asigurat o pensie decentă, pentru zile grele. Fiul meu mă vizitează foarte des, el mai îmi cumpără tot ce e nevoie, și acoperă cheltuielile suplimentare. Eu am vrut să vin la azil, după decesul soției, când casa devenise prea mare și prea goală, fără ea”, a mai spus artistul.