Whitney Houston s-a născut cu stea în frunte și cu rude celebre. Mama ei cânta, la fel și verișoarele ei, celebrele Dionne și Dee Dee Warwich. Nașa ei a fost inegalabila Aretha Franklin. Provocarea vieții ei era să se ridice cel puțin la nivelul acestor mari vedete. S-a străduit, s-a luptat cu drogurile, cu alcoolul și cu o căsătorie considerată toxică.
Whitney Houston, scurtul drum al cântăreței cu 415 de premii
Whitney Houston a fost și va fi una dintre cele mai apreciate cântărețe ale tuturor timpurilor. A murit la 48 de ani, lăsând în urmă cântece care au făcut istorie, dar şi întrebări care nu îşi vor găsi răspuns.
Pe 11 februarie 2012 lumea industriei muzicale avea să fie zguduită de o veste teribilă. Whitney Houston, o voce inegalabilă, era găsită moartă în cada unui hotel. Autopsia a scos la iveală amănunte cutremurătoare despre cea care a fermecat milioane de oameni cu vocea sa.
Ani la rândul s-a luptat cu dependenţa de substanţe interzise şi cu traumele care au marcat-o. Aplauzele furtunoase, succesul mondial şi aprecierea prietenilor nu i-au adus bucuria la care visa. Viaţa sa amoroasă nu a făcut decât să-i sporească zbuciumul interior.
A devenit celebră la 25 de ani
Avea 25 de ani (1985), când îşi lansa albumul de debut, „Whitney Houston”. A fost un success uriaș. S-au vândut în milioane de exemplare şi a oferit hit după hit. „Saving All My Love for You” i-a adus primul Grammy, pentru cea mai bună artistă pop. „How Will I Know”, „You Give Good Love” şi „The Greatest Love of All” au devenit, de asemenea, hituri. În total, Whiteny a fost deţinătoarea a nu mai puţin de şase premii Grammy.
Un alt album premiat cu mai multe discuri de platină, „Whitney”, a fost lansat în 1987 şi a inclus hituri ca „Where Do Broken Hearts Go” şi „I Wanna Dance With Somebody”.
În 1992, ea devenea un star al cinematografiei, apărând alături de Kevin Costner în filmul „The Bodyguard”, un succes pe plan internaţional. A dat istoriei şi unul dintre cele mai memorabile cântece ale sale „I Will Always Love You”. Piesa a stat săptămâni în şir în topuri şi a câştigat premiul Grammy pentru înregistrarea anului.
Whitney Huston a câştigat premiul Grammy pentru cea mai bună artistă pop, iar coloana sonoră a filmului a primit Grammy pentru cel mai bun album al anului. În total, până la sfârșitul vieții (2012) a primit 415 premii, printer care două Premii Emmy, șase Premii Gramy, 30 BilliboardAward, 22 de American Music Award. A vândut peste 170 de milioane de albume, single-uri și videoclipuri.
Whitney Houston şi Bobby Brown, o relație toxică
În spatele unei voce colosale şi a prezenţei impunătoare, se ascundea un suflet sensibil care a suportat, de-a lungul anilor, un tratament draconic din partea unui soţ violent. Viaţa personală a lui Whitney Huston a fost întotdeauna un haos care a determinat-o să apeleze la diferite substanţe interzise. Consumul de cocaină a fost cel care a contribuit deciv la moartea sa din anul 2012, au spus medicii. În camera de hotel au fost găsite urme de marijuana, relaxantul muscular Flexeril, medicamentul pentru alergii Benadryl și Xanax.
În ultimii ani, a avut priecte noi și un nou bărbat în viața ei. Era prea târziu. Se vedeau semnele unei epuizări masive.
Unica fiica a lui Whitney, destin similar cu cel al vedetei
Bobbi Kristina, singurul copil al artistei care a avut parte de un sfârşit tragic, a fost foarte apropiată de mama ei şi a moştenit de la vedetă talentul muzical. Moartea mamei a reprezentat un impas pe care Bobi nu a ştiut să îl depăşească. Și-acăutat refugiu în droguri, așa cum făcuse și mama ei.
La doar câteva zile după decesul cântăreţei, Bobbi Kristina a fost transportată de urgenţă la spital pentru că acuza stări de rău. Bobbi s-a stins la 3 ani, după mama ei. Sursa: biography.com
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook